Lang enumeră mai ales neajunsuri şi scăderi ale lui Scott: lăutărismul, absenţa unei interpretări a lumii (nu era grec), estetica negrecească, lipsa psihologiei feminine (schematismul ei), balastul, artificialitatea dialogurilor galante; insistă zadarnic pe cât îi lipsea prin comparaţie cu grecii antici.
Până la urmă, Lang urmează tendinţa lui Stevenson de subliniere a lipsurilor lui Scott, critica negativă, iar inefabilul nu e simţit.
Dezaprobă conştiinciozitatea, recomandă recurgerea la 'smulgerea inimii'.
Enunţurile sunt sintetice, dar nu rezultă efectul unitar, şi explicaţiile par digresiuni.

Chesterton sau Doyle aveau să transmită mai mult din încântare.