Bloch spunea deja că imparţialitatea nu e o virtute, stipula deja virtutea contrară, a părtinirii; dar asta e gândire de politruc.
Marcuse avea să remarce că perspectiva dialectică nu coincide cu conştiinţa atribuibilă proletariatului. La un moment dat, şi pentru numai câtăva vreme, păruseră a coincide. Atunci, revoluţionarii au pariat pe proletariat.
Rabatul făcut de Marx pentru perspectiva unei revoluţii ruseşti avea să gireze anomaliile statelor comuniste agrare asiatice, unde absenţa bazei sociale revoluţionare era evidentă.
Marx introduce o clauză: aceea a pragului de umanizare, a treptei, conştiinţa modern, pe care el o atribuie proletariatului apusean, şi pe care, mai departe, alţii aveau să o identifice, iraţional, cu revendicările ţărănimii asiatice.
Jocul dublu al comuniştilor a fost, pe de o parte, să stâlcească brutal sentimentalitatea, înduioşarea, pe de altă parte, să joace tocmai această carte, atunci când absurditatea unui proiect marxist pentru statele subdezvoltate agrare era stridentă.