luni, 10 iulie 2017




Scriind despre ‘Normandia sensibilă’, Thémines şi Caro afirmă atât că, la Frémont, ‘evocarea de simţuri altele decât văzul, precum şi emoţiile şi plăcerea intră în cadrul descrierii’ (chiar în lucrarea analizată, Frémont defineşte sensibilul ca ‘percepţiile corpului, cele cinci simţuri, însă şi sentimentul, simţul moral şi estetica’), cât şi că ‘Normandia sensibilă’ are trăsăturile modului vechi de a face ştiinţă: ‘primatul vizualului’ (Bocage, litoralul, pictorii estuarului), chiar evocarea muncii de teren apare estompată, indivizii sunt numai tipuri sociale, emoţiile survin rar, etc., cu alte cuvinte lucrarea e mai tradiţională şi mai convenţională decât ar fi fost de aşteptat, aşa încât tocmai ceea ce fusese definit ca ‘perceperea locului’, prin ‘ansamblul simţurilor’ şi plăcere, apare relativ estompat; dar nu e o chestiune de metodologie sau de competenţă, de iscusinţă, ci de sobrietate ştiinţifică, adică standardele autorului sunt altele decât cele presupuse. Totodată, incongruenţele se explică prin natura genului hibrid, ştiinţifico-literar, în care ştiinţa rămâne sobră, iar literatura depinde de inspiraţie, neputând fi supusă exigenţelor de completitudine abstractă ale ştiinţei, literatura nu poate să corespundă întregului sumar ştiinţific.
Concluzia lui Thémines şi Caro exprimă dezamăgire: ‘Recomandarea ştiinţifică inaugurală pentru o geografie sensibilă a Normandiei […] e astfel adresată altor geografi, noi.’ Autorul pare că nu şi-a realizat principiile; lucrarea ar rămâne de scris. Însă ideea austeră pe care o are Frémont transpare şi din alegerea literaturii pe care o discută: autori normanzi realişti (‘Pays de Caux al lui Maupassant: locuri şi oameni’, 1978). Metodologia lui ştiinţifică e înnoitoare, dar nu extravagantă. Ştiinţa lui vizează generalul, tipicul, obişnuitul, iar ceea ce e adus cu titlu de mărturie personală e complementar, nu se substituie ştiinţei, ci e adaosul, poate digresiunea (dată fiind natura hibridă a genului), asezonarea. Austeritatea aceasta poate dezamăgi, însă nu e nici inconsecvenţă, nici mediocritate; autorul dispune şi de un alt registru literar, pe care îl întrebuinţează numai ocazional în operele ştiinţifice. Dacă ‘Algeria’ pare să fie cea mai apreciată operă a lui Frémont, aceea care trece drept cea mai izbutită, faptul trebuie corelat cu intenţia autorului de a da o lucrare integral subiectivă, de a se situa în planul individual, de a-şi exprima individualitatea, cu faptul că ‘Algeria’ nu e o operă ştiinţifică, ci o scriere personală; e o diferenţă de registru literar. (O situaţie similară ar putea fi aceea a criticii de artă care respectă criteriile obiectivităţii convenţionale, dacă ne gândim la diferenţa sesizabilă între jurnal, ca înregistrare a trăitului, şi lucrările de prezentare a rezultatelor reflecţiei.)
Capitolul referitor la Normandia din ‘Portretul Franţei’ recapitulează locurile predilecte: Pays de Caux, Mâneca, Sena (‘Sena în Normandia îşi atinge plenitudinea şi maiestatea. […] ea e loc de civilizaţie.’), orăşelele, Rouen, Le Havre, Caen.
Însă Frémont poate fi mai corect apreciat pornind nu de la dezideratele ştiinţei netradiţionale, poate himerice, care se prevalează de sugestii din propria lui operă, ci de la chiar ceea ce a scris, aşa cum a scris, de la propria lui artă.
Thémines şi Caro îşi propun să elucideze ‘dimensiunea spaţială a raportului cu lumea’ (aparent tautologică în situaţia unei ştiinţe a lumii sensibile, însă cei doi se referă pe de o parte la o dimensiune trăită, personală, iar pe de altă parte la dimensiunea spaţială angajată de ‘inovaţia ştiinţifică’, de înnoire, la originea biografică a înnoirii, la modul în care aceasta provine din perspectiva umană), prin ‘modalităţi de a parcurge şi de a vedea, de a enunţa şi de a califica, de a resimţi şi de a imagina spaţiul din Normandia’. Iar concluzia lor e că autorul nu şi-a îndeplinit programul, nu face ştiinţa pe care a promis-o, programul titlului operei le rămâne altora.
Dacă lucrarea li se pare ca având deficienţele semnalate, înseamnă că, cel mai probabil, nu e ceea ce au presupus ei, ideea autorului fiind diferită de a lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu