William James are un studiu despre autobiografia lui Spencer [1], cu un rezumat caustic al autoportretului acestuia (‘un tip de fată bătrână …’, etc.); o evaluare similară a obtuzităţii de tehnocrat apatic i-a fost făcută lui … Loisy.
‘În Spencer, ca şi în oricare individ concret, există o unicitate care desfide orice formulare.’
Nu avea perspectivă emoţională.
‘Spencer e filozoful pe care cei care nu au alt filozof îl pot aprecia.’
Criticul credea că filozofia incognoscibilului e surogatul unui alt surogat: surogatul lui Mansel, care e surogatul lui Hamilton. ‘Critica constituţiei noastre intelectuale umane’ e oferită de Bradley (în partea a doua a cărţii a doua a ‘Principiilor logicii’, Bradley critică teoria spenceriană a inferenţei). Divergenţa dintre Bradley şi Hume a fost analizată de Damian Ilodigwe (‘Bradley and the Problematic Status of Metaphysics: In Search of an Adequate Ontology of Appearance’), care utilizează o lucrare a lui Parfit, din ‘Identity: Essays on Herbert Spencer’.
Altminteri, criticul admira ‘Psihologia’, pentru rolul mediului, şi îi plăcea ‘Etica’.
P. Forster a menţionat succint critica făcută reducţionismului lui Spencer de către Bradley şi pragmatişti (v. ‘Unitate, teorie şi practică’, în ‘Philosophy after F. H. Bradley’).
Carl Schurz (şeful Partidului Republican Liberal şi fost ‘democrat radical’ ca revoluţionar de la 1848) îl admira pe Spencer (cf. Stuart Hayashi, ‘The Freedom of Peaceful Action’.


NOTE:

[1] John Offer, ‘Herbert Spencer. Critical Assessments’, v. I.