Peschel le-a urmat lui Humboldt şi Ritter, fiind şi ultimul mare predarwinist; la 39 de ani i-a criticat pe amândoi. Ca şi comparatist (în ‘Neue Probleme der vergleichenden Erdkunde …’, ‘Physische Erdkunde’) l-a continuat pe Ritter.
Întâia generaţie a geografilor moderni germani îi cuprinde pe Peschel, Ratzel, Richthofen [1]. În 1870 existau numai trei catedre germane de geografie: Berlin, Göttingen, Breslau (cea de la Bonn a fost vacantă între 1857 şi 1877). În 1871 a fost creată catedra de la Leipzig, unde a predat Peschel. Aportul lui e caracterizat ca revizuirea materialistă a geografiei comparate, cu negarea teleologicului [2]. Richthofen a continuat direcţia lui Peschel. Viaţa ştiinţifică germană a epocii e analizată de Schelhaas şi Ingrid Hönsch, în Gary Dunbar, ‘Geography: Discipline, Profession and Subject since 1870’. Ştiinţa se făcea atât cu experienţă de teren, cât şi cu idei lucide. Propensiunea către teorie era cvasi-omniprezentă, şi nu avem nici motivele francezilor, nici pe ale englezilor, de a fi neîncrezători în această virtute germană.
Richthofen era geolog şi autorul sintezei ‘China: Ergebnisse …’, în 5 vols. (1877-1912). Învăţământul lui întrunea corografia (descriptivul) şi corologia, generalul. Definiţia foarte comprehensivă a lui Richthofen (Erdoberflächenkunde), din ‘Aufgaben u. Methoden …’, 1883, a fost preluată, la ruşi, de E. Petri (supervizorul traducerii unei lucrări a lui Peschel).
Ratzel a fost studentul lui Haeckel, iar întâia lui operă a fost o popularizare a evoluţionismului, ‘Eine populäre Schöpfungsgeschichte’, în 1869. Ratzel avea în comun cu Humboldt, ca tipologie ştiinţifică foarte generală, faptul de a fi om de teren (cf. Surender Singh, ‘Geography for UPSC Civil Services …’, Tata McGraw Hill’s Winning Edge Series).

În 1880, Mayr a publicat articolul ‘Ritter und Peschel’. Mehedinţi e autorul unui articol francez din 1901 despre comparatismul după Ritter şi Peschel [3].
Ritter întemeiase geografia regională, pentru care unitatea de studiu e arealul natural delimitat. Principiul e atât epistemologic, de economia cunoaşterii, cât şi ontologic, de economia Creaţiei. Sunt elucidate asocierile regionale ale fenomenelor. Atributul topografic se referă tocmai la diviziunile naturale.


NOTE:

[1] Cf. Robert Dickinson, ‘The Makers of modern Geography’.
[2] Cf. Innes M. Keighren, ‘Bringing Geography to Book. Ellen Semple and the Reception of Geographical Knowledge’.
[3] Cf. T. W. Freeman, ‘Geographers: biobliographical studies’, v. 5, 1981.