duminică, 29 noiembrie 2015




Joi seara, ‘The Message from Clara’, cu Barbara Baxley, episod din ‘One Step Beyond’; forţa principală a acestui serial sunt actorii, foarte mulţi proveniţi din studioul lui Strasberg, iar scenariile pun în valoare o latură pentru care stilul practicat în studioul respectiv e mai puţin faimos. Întâlnind fantasticul, stilul naturalist devine realism plauzibil. În fiecare episod e instaurată o lume trăită, în tridimensionalitatea ei, înţelegem de ce anii ’50 chiar sunt vârsta de aur a televiziunii americane. E unul dintre cele mai dramatice episoade, despre singurătate şi curaj, o întâmplare cu o femeie singură, şi excepţional interpretat; protagonista oferă un rol inegalabil ca justeţe şi controlare a mijloacelor artei, de o actorie desăvărşită, prezenţa de spirit a profesoarei, ca femeie lucidă, matură, calmă, nevulnerabilă, în scena vizitei elevului ei, e ocazia expresiei unei virtuozităţi uimitoare. Erotismul e foarte prezent, mai ales în scena de la spital şi cea din locuinţa profesoarei, iar farmecul actriţei e cât se poate de frapant. Perspectiva morală aminteşte de episodul cu trapezistul şi de acela cu combustia spontană: sunt ideile tradiţionale (despre înfăţişare, aici, despre familie, în celelalte două). Atuul scenariului şi forţa actriţei sunt de a nu face din profesoară o celibatară vulnerabilă, zdruncinată nervos, o învinsă.
Barbara Baxley, aici în rolul unei profesoare celibatare, obiectul afecţiunii unui măcelar sinistru, avea 36 de ani la momentul acestui rol; a fost membră a studioului lui Strasberg şi elevă a lui Kazan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu