Owens, stilul, ţinuta, despovărarea, sugestionabilitatea.

Ulterior, ‘legitimarea, credibilizarea intelectuală seculară’ a preotului a devenit un clişeu, ceva kitsch (după clişeul tradiţionalist al anilor ’50).
Preoţii lui Ford sau Kazan, şi cei ai lui Shyamalan.

Atâtea veacuri, teologii nu au crezut că pederastia îi descalifica filozofic pe unii greci, că îi dezumaniza, abrutiza, etc..

Erudiţia ieftină & pronumele & ‘Papillon’ & homosexualitatea, creştinismul, antipatia &

‘Westernuri de 50’.’

Lucrări ale lui Husserl (sau MH, ES, RS) asemănătoare capodoperei lui Descartes—şi prin ceea ce aceasta nu e (nişte însemnări de moment, etc.). Sentimentul operei cizelate şi logic, etc.. Opere la fel de cizelate. Descartes şi Böhme. Calvin. Opere care sunt nu tatonări, sau schiţe, ci rezultate.
Cunoaşterea, ştiinţa contrazic biograficul; însă şi invers: biograficul, experienţa, progresul pot dezminţi rezultatele.
Medievalii, Lull, Cusanus, Sebond. Inspiraţia medievală. Cunoaşterea. Infirmări. Falsificabilitatea, deschiderea. Ambivalenţa (Ep. şi chiar Ică despre istoricul filozofiei ruse: tendenţiozitatea, părtinirea, limitări; istoricul scolasticii).

‘Rugăciunea domnească’ drept una dintre rugăciunile mai puţin populare. ‘Crezul’ nu e o rugăciune.

Brusc, mi-am amintit aversiunea Episcopului faţă de Rose, şi ideile despre ‘anii lungi’ şi îndrăzneală sunt boscorodelile zilielilor invidioşi, ‘grosiera mentalitate lumească’ n-o observa la pelerinaje sau la ierarhi. Modestia lui faimoasă, din cuvântul despre măsura asceţilor de odinioară, e reversul mândriei şi subiectivismului pe care i le inspira propria lui asceză. A rămas un clănţău zelos. Se simţea îndreptăţit să critice. Există la el o imensă autoîndreptăţire orgolioasă. Rugăciunea lui e aceea a orgoliosului din templu. Nu cunoştea postul de cuvinte. Tonul pamfletelor lui e cât se poate de secular, de obişnuit, neamintind prin nimic de ţinuta Părinţilor. Asceza au îndrăgit-o şi mulţi eretici, etc.. Asceza nu demonstrează nimic. Nici măcar sfinţenia, şi cu atât mai puţin dreptatea ideilor.

Nici mărimile fizice, nici senzaţiile, nu presupun infinitul, şi nu ‘demonstrează existenţa infinitului’ (temperatură infinită, amar infinit …). Nu silogismele, ci axiomele, ‘evidenţele’ scolastice sunt greşite. Faptul că există gradare nu implică existenţa vreunui infinit. Ceva poate fi mai mult, altceva poate fi mai puţin, dar de aici nu rezultă existenţa tainică a infinitului respectiv. Sunt idei greşite despre natură (binele din natură e evident, dar explicarea răului cere o construcţie ajutătoare, o ipoteză; gradarea nu trimite la o axă infinită).

Triunghiul, prietena care ţine partea soţului, urâţenia, priorităţi morale.

Ideologia înseamnă peroraţia fără criterii, fără pârghii, fără falsificabilitate, ‘încredinţarea către providenţă’, lauda fără mustrare, tendenţiozitatea pozitivă, idealizarea, când nimic nu poate dezminţi sau infirma.

Scopul creştinului e să dobândească viaţa, inefabilul, nu impasibilitatea.

Pe Sf. Toma îl cinsteşte cine se străduieşte să-l înţeleagă. Momentul afectiv, efuziunea nu pot suplini înţelegerea.

Percepţia morală juvenilă, imatură: nu durerea, ci … ‘umilirea’. Cineva îşi imaginează, pueril, judecata ca … umilire, nu ca durere. Omitem adesea tocmai elementul percepţiei morale, al standardelor afective.

Profesii.

Cucernicii, evlavioşii, cenzorii, cei care ‘ştiu rânduiala’. Poate că imbecilitatea zeloasă a subzistat şi ea, ca ONG-ism. Dar trebuie înţelese predestinarea, talanţii, capitalul fiecăruia, măsura, posibilităţile, care nu sunt egale. (Câteodată, măreţia admirată e visată, închipuită; probabil că lupta cotidiană a Sf. Toma a fost nu cu obiecţiile, ci cu mediocritatea, maliţia, bârfa, etc..)

Mă gândesc, uneori, la conduita ipotetică a lui M. Ivănescu, despre a cărui existenţă şi fire ştiu prea puţin.

Seriale: atmosferă (încântare) şi parabolă. ‘Poirot’ şi ‘Holmes’ erau lipsite de atmosferă, adică de stil; intriga nu e totul. O anume mediocritate şi placiditate din anii ’40. Mediocritatea autorilor corespunde predilecţiei pentru mediocritate a publicului. Televiziunea ca loc al îndrăznelii, la un moment dat (deceniul de la mijlocul anilor ’50, la cel al anilor ’60).
Estimăm capacităţile intelectuale, dar nu ne gândim la acelea morale, afective, estetice.

Cinci seriale, modalitatea de înregistrare: ‘Manchu’, ‘Holmes’ cu R. Howard, ‘Poveşti despre mâine’, ‘’, serialul de acţiune. Ieri (sb.), episoade, ca paletă. Lituanianul. Inspiraţia. Ladd.

Minţile obişnuite nu pot descâlci, dar pot fi învăţate să descâlcească (pedagogia practică, empirică).