Apogeul carierei lui Chaney au fost cei cinci ani, ’41-’45, când a făcut cele nouă filme, de la ‘Omul lup’ la ‘Blestemul mumiei’ şi ‘Casa lui Dracula’, parcurgând toate cele patru roluri canonice. Contele Alucard e rolul cel mai puţin celebru, şi unicul pe care nu l-a reluat. Însă a fost de patru ori ‘omul lup’ (în cei cinci ani indicaţi), de trei ori mumia, şi o dată creatura lui Frankenstein, rol reluat pentru televiziune, în formatul acela de teatru, scenic.
Avea 35-39 de ani.
A preluat o imagine similară celui a tatălui său abia la 34 de ani.
Beţia l-a ramolit. Ca om, a avut atât curtoazia, cavalerismul, camaraderia alcoolicilor, cât şi violenţa lor, şi ţinuta de beţiv ramolit, îndobitocit şi viclean, prezenţă generică şi anostă atunci când nu îi era solicitată distructivitatea, ferocitatea, la leghe distanţă de cel care fusese când avea 29 de ani, în ‘35. Într-un rol din anii ’50, avea abrutizarea ramolită a unui rol al lui Rourke, sau a lui Burton, alura aceea de zdreanţă alcoolică, năclăită de tărie. Dacă rolurile nu îl solicitau fizic sau dramatic, se mulţumea cu o prezenţă placidă şi banală. Nu era actorul care să preia şi să domine filmul.
Dacă Frankenstein şi mumia sunt patrimoniul artistic comun al studiourilor Universal şi Hammer, licantropul rămâne patrimoniul primilor, iar Dracula, al celorlalţi.
Francizele gotice clasice erau, toate, naraţiuni fantastice, francizele americane din anii ’80 erau fie prozaice, şi neinteresate în termeni dramatici de protagonistul lor (Myers, Jason sunt măşti), ci de violenţă, fie, dacă erau fantastice, neizbutite (‘Strada Elm’); toate pornesc de placiditatea periclitată a victimelor, nu de la anvergura fantastică, şi aproape toate sunt nule plastic.
Filmele asiatice de arte marţiale au cunoscut un apogeu similar cinemaului gotic american, apoi european, în anii ’70, deşi în limitele unor bugete mult inferioare, şi toate aceste etape au fost dependente de autoritatea unor studiouri: întâi american, apoi englez, apoi asiatic; filmele americane de acţiune din anii ’80 nu au atins pragul acestui fenomen de suveranitate, probabil şi pentru că nu mai existau studiourile care să îl facă posibil.