miercuri, 25 noiembrie 2015




Sâmbătă seara, ‘The Burning Girl’, cu Olive Deering (mătuşa dominatoare, Mildred), Luana Anders şi Sandra Knight (prietena), episod din ‘One Step Beyond’. Scenariul e dintre cele mai bune, regia are din nou mult simţ dramatic, iar interpretările fac plauzibile câteva momente (tachinarea, naivitatea, costumul pentru petrecere), şi fac verosimilă intriga ca o parabolă despre adolescenţă şi vulnerabilitate. Mătuşa despotică e ea însăşi o fiinţă împovărată, e arătată bând.
Probabil că deznodământul e atât de satisfăcător prin subtilitatea soluţiei, combustia spontană avea la origine sadismul mătuşii, dar durerea era menţinută de alienarea fetei de tatăl ei, aşadar combustia spontană încetează nu pentru că mătuşa a fost demascată, ci pentru că bănuiala tatălui a încetat, când el se convinge de nevinovăţia fetei; copila era victima duplicităţii mătuşii sale, însă demascarea nu avea cum să aducă rezultatul scontat de scenariu, adică vindecarea (însă aduce exonerarea de vină, aşadar încetarea acuzelor paterne). Copila e eliberată prin izbăvirea ei de povara neîncrederii tatălui, nu prin demascarea mătuşii.
Efectul stilului propovăduit de Strasberg e foarte binevenit, pentru că dă imediat viaţă acestor filme scurte. Luana Anders e, în acest episod, ‘răţuşca’, adolescenta oprimată şi săracă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu