Miercuri seara, ‘You Only Run Once’, cu Cloris Leachman, Robert Ryan, Wh. Bissell, regizat de Felix Feist, episod din ‘Dick Powell’s Zane Grey Theatre’.
Intriga are trăsătura stoică şi protestantă a genului. Protagonistul e lipsit de prudenţă, chiar nesăbuit, nu înţelege cu ce se ocupă angajaţii lui (la fermă sau înafara ei), se cantonează într-o lealitate obtuză, dar are demnitate, curaj şi onoare; iar soţia lui e fermecătoare, şi mult mai lucidă în termeni practici (fermierului îi revine luciditatea imprudentă a idealistului, care sesizează natura politică a funcţiei comitetului, dar nu dibuie potlogăriile angajaţilor proprii; până să aibă ajutorul acestora la fermă, reuşita lui fusese mediocră, nu agonisise). Altminteri, scenariul e foarte simplu, liniar, şi prozaic (doi potlogari pleacă de la o fermă, comit un omor, victima indică numele unuia din ei, iar acesta, arestat, îl denunţă pe fostul lui patron, care hotărăşte să nu dea bir cu fugiţii, deşi viaţa îi e în primejdie). Dar aminteşte mai mult de dramele din anii ’50, decât de aventurile burleşti ale anilor ’30-’40. Există un contrast subtil între verismul evenimentelor şi obtuzitatea determinată de ideal.
Fermierul ispăşeşte pentru neglijenţă şi indiferenţa faţă de indicii, urmare a lealităţii simpliste şi obtuze. Până la urmă, lealitatea şi credinţa în forţa ei e resursa lui principală. Având ştreangul în jurul gâtului, solicită imperativ votul comitetului de vigilenţă. Fermierul nesăbuit ispăşeşte, dar învinge prin consecvenţă.