Ceea ce dezamăgeşte la literatura anterioară lui Eminescu (cu excepţia lui Filimon şi, poate, a lui Eliade) e nu şubrezenia formei, ci stupiditatea conţinutului, banalitatea sentimentului. Nu numai forma e ponosită, ci chiar conţinutul e şubred, banal, anost. Şi în acest caz, responsabili sunt nu cei care au făcut ceea ce le era în puteri, nimeni nu e culpabil, ci e deplorabilă absenţa altora decât cei care au trăit pe atunci. Oamenii necesari au lipsit. Cei disponibili nu erau la înălţime. Precaritatea literară, accidentală, e distinctă de vacuitatea intelectuală, de banalitatea preocupărilor, de sărăcia ideii despre artă.
Într—o limbă neevoluată, ei exprimau nu lucruri rezonabile, ci stupidităţi, poncife, etc..


Atitudinea lui Călinescu faţă de cei doi Petrescu interbelici e răstălmăcită—Cezar P. nu e sancţionat în ‘Istorie …’, ci situat just—iar Călinescu pledase pentru existenţa şi utilitatea unei literaturi obişnuite, ‘de consum’, rezonabile, de o valoare de mijloc--