Stevenson, pe care îl admir fără să—mi placă, îi scria lui Colvin în 1892 despre ‘Sophia Scarlet’, cu această surescitare juvenilă şi afectare a hazului, câteodată se mai întâmplă să menţioneze literatura altora; scrisorile din Vailima sunt destul de informe şi dezlânate. Îşi discuta cu înfrigurare proiectele, cu o însufleţire balzaciană—mereu, numeroase şantiere literare, romancierul asaltat de inspiraţie. O altă trăsătură e modestia ipocrită.
Scoţianul mă interesează; îl găsesc interesant, nu plăcut. În anii ’90, antama o creativitate literară vrednică de clasicii genurilor.