Al. Philippide, bun cunoscător al povestirilor lui Poe, cărora le face o analiză didactică, conştiincioasă, rezonabilă, nu e, totuşi, un exeget valoros. Îl interpretează pe Poe prin poetica lui declarată, şi nu atinge, nu indică niciunul din atributele esenţiale, fundamentale ale acestor povestiri: straniul inefabil, durerea, morbiditatea, destrămarea, psihologicul crepuscular. Al. Philippide le menţionează, dar semnificaţia lor îi scapă, sau nu-l interesează.
Demonul perversităţii, impulsul autodistructiv, e una din coordonatele povestirilor lui Poe, prin vocaţia eşecului, etc.; scriitoarea cu rochie stacojie, decapitată în turn, nu face excepţie.