Titlul original înseamnă 'Văgăuna'. Versiune convenţională a unui studiu realist englez sau cehovian, satirică cu moderaţie, 'Conacul dintre dealuri' e individualizat prin câteva elemente: toamna, plăcerea narativă a presonajelor (plăcere în primul rând pentru autoare), cu care autoarea izbuteşte mai mult decât e de aşteptat (amfitrionii, sculptoriţa irlandeză, cuplul burghez, moşierul, tânărul îmbufnat), şi analizează fiinţe greşelnice, dezamăgitoare, într-o naraţiune graţioasă, ageră, lipsită de umor. E aici realismul secundar britanic, neabisal, irizat, al lui Maugham sau Cronin.
Roman al privirii, în care personajele interesează nu atât prin modul cum se analizează, cât prin acela în care se privesc unele pe altele, se scrutează, prin ceea ce cred unele despre altele. Aşadar, joc de oglinzi.
Agatha Christie putea fi convenţională cu farmec, eficienţă, subtilitate şi simţul realului, generând încântare. 'Conacul dintre dealuri' e un roman autumnal, cu sugestii cehoviene. Unii sunt, în acest roman, ambiţioşi, preocupaţi să seducă şi subjuge (dar e un roman cu personaje foarte antipatice, despre care numai ni se spune că sunt aşa sau altfel); moşierii se interesează de arme, burghezul de endocrinologie clinică, sculptoriţa de motoare.
Omorul şi Poirot (proprietar al unei locuinţe la Resthaven, vecin al soţilor Angkatell, dar refractar la tabieturile vieţii de moşie intervin după o treime din roman.
În termenii lui Cortázar, 'Conacul dintre dealuri' e o naraţiune de tensiune, nu de intensitate; dar personajele sunt caricaturi în culori vii, nu foarte ataşante, iar romanul pare scris cu fiere. Subiectul e familia Angkatell, răvăşită de o crimă, nu ancheta lui Poirot.
Titlul englez, 'Văgăuna', aminteşte de naturalism (dar e luat dintr—un vers victorian). Agatha Christie nu avea simţul realităţii romanescului (adică al plauzibilităţii lui literare), decât ca parodie, însă îl avea pe acela al realităţii mizeriei, durerii, extincţiei, iar realitatea din 'Conacul dintre dealuri' e cea a bolii, nu a Ainswick-ului moşieresc.
'Conacul dintre dealuri' e un roman analitic, foarte pesimist, în gust simbolist, cu rezonanţe proustiene, şi amintind de Maurois, dar mai graţios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu