SF—ul ca naraţiune de aventuri geografice

SF—ul ca naraţiune de aventuri geografice




SF—ul poate sã fie o formã fantasticã a romanului de aventuri geografice, a romanului exotic, nu tot SF—ul, ci numai acel SF care a ales peisaje cosmice şi situãri în spaţiul extraterestru; mã gândesc la un film ca ‘Blade Runner’, care are cea mai frumoasã ‘replicã’ din cinema: ‘Aceste momente se vor pierde în timp ca lacrimile în ploaie’ [1]. Hauer tocmai evocase nişte privelişti cosmice, care demonstreazã felul în care SF—ul e parte a literaturii/ naraţiunii de aventuri geografice. Geografii imaginare, închipuite sau extrapolate. Basmul fãcuse deja asta. Literatura fantasticã descoperise jocul geografiilor imaginare. Aventura e condiţionatã sau agrementatã de geografie.
În SF, geografia imaginarã a putut sã devinã pivotul—servind ca referinţã fie aventurii, fie dramei. Existã scrieri SF care sunt drame într—o geografie închipuitã. Aventura nu mai e un element necesar sau definitoriu. Cel mai adesea, însã, existã un anume suspans, o anume gradare.
Dupã cum am spus, geografia imaginarã nu e o descoperire a SF—ului; o cunoşteau şi basmul, şi literatura fantasticã. Le e propriu autorilor sã inventeze peisaje, ţãri, oraşe. Existã o anume frumuseţe în aceastã dezãgãzuire a imaginaţiei.
Romantismul înseamnã, câteodatã, bucuriile imaginaţiei, ale imaginãrii libere, fãrã un scop precizat—sau precizabil; e vorba ‘numai’ despre bucuriile acelea, ca atare—bucurii ale reprezentãrii imaginative libere, de unde un fantastic al peisajelor.
Existã un SF care are drept cadru numai Terra—a viitorului, prezentului, sau chiar trecutului (şi nu e vorba numai despre SF—ul ‘paleoastronautic’, sau acela al cãlãtoriilor temporale); şi un alt SF, al depeizãrii, care are drept cadru (şi) alte regiuni decât Terra. În acesta se poate vedea o formã fantasticã a naraţiunii de aventuri geografice. Cum am spus, geografiile acestea imaginare pot face sã pivoteze nu numai aventura—ci şi dramaticul. SF—ul nu poate sã fie redus la aventurã. Cu toate acestea, elementul de suspans e quasi—ubicuu. Rostul depeizãrii e simplu de explicat: sã potenţeze. Sã dea relief. Aventura sau drama sunt reliefate sau potenţate. Pitorescul cosmic e parte a SF—ului extraterestru, depeizant la propriu. Fantasticul, aventura, istoria sunt şi ele dispozitive de depeizare; însã existã, în SF, aceastã practicã a depeizãrii efective, geografice—geografiile extraterestre. Iar cartografierea imaginarului utilizat pentru a potenţa aventuri sau drame în geografii exotice însumeazã, în SF, literaturã, cinema şi graficã.


NOTE:

[1] Memoria afectivã e esenţa identitãţii umane.
Memorialul lui Hauer oferã cheia întregului scenariu. Brusc, ecarisajul întreprins de vânãtorul de recompense nu mai e justificat, şi nici mãcar neutru moral—ci e suprimarea unor fiinţe cu afectivitate. Întregul sistem de referinţã basculeazã. Un vânãtor de recompense, Ford, pornise sã suprime androizi casabili, maşinãrii casate şi rebele, nesubordonate. Exterminatorul acesta nici nu se gândeşte cã ar distruge altceva decât maşini, maşinãrii rãzleţite. Androizii trebuie casaţi. Inteligenţa nu îi ridicã deasupra condiţiei de maşinãrii. Iar memorialul lui Hauer situeazã totul într—o altã luminã. Ford nu întreprinde un ecarisaj necesar, ci ucide fiinţe cu autonomie afectivã, a cãror luptã pentru a se apãra e legitimã. Vânãtorul acesta de recompense e un ucigaş plãtit. Personajul lui Hauer nu e o maşinã care poate fi vânatã şi exterminatã, ci o fiinţã a cãrei autoapãrare e legitimã. Vânãtorul de androizi descoperã cã acţiunea lui nu e deloc de la sine înţeleasã şi justificatã, ci cã e suprimarea unor fiinţe conştiente afectiv. ‘Memorialul lui Hauer’ pune în cauzã justeţea exterminãrii efectuate de vânãtor. Ceea ce el luase de la sine înţeles (androizii sunt numai maşini, casabile), nu îi mai apare aşa.
Este un om suma bucuriilor sale, a momentelor sale bune, de vârf? Metafora nostalgicã a lacrimilor risipite în ploaie e interesantã fiindcã sugereazã cã momentele afective înregistrate de Hauer se aflã faţã de timpul fizic, indiferent, cenuşiu, neutru, distrugãtor, ca şi lacrimile, ‘o altfel de apã’, ‘altfel de stropi’, faţã de impersonalul tern al ploii, al exterioritãţii—afectivitatea pierdutã în meteorologie. Lacrimile sunt ‘o altfel de apã’, iar momentele remarcabile afectiv ale unei existenţe sunt un altfel de timp—şi marca unei identitãţi.