Artisticitate şi semnificaţie

Artisticitate şi semnificaţie






Simmel sublinia artisticitatea lui Rembrandt. Alţii, ca Zarifopol, au remarcat artisticitatea lui Tolstoi, trãsãtura artistã. Artisticitatea lui Tolstoi—ca şi aceea a lui Proust (inexistentã, probabil, pentru francianul Zarifopol)—e altceva decât artizanatul, meşteşugul, îndemânarea lui France—sau a autorilor ca Delteil, deasemeni prizat de Zarifopol. Artisticitatea, ‘realizarea’ artei, vin din altceva decât din meşteşug şi caligrafie. Existã şi o artisticitate inferioarã, impropriu numitã—aceea a calofiliei literare, sau a pompierismului/ academismului, a convenţionalitãţii. Artisticitatea veritabilã e semnificaţie datã ca aprofundare a elementului artistic, a artisticului—nu ca scurtcircuitare a lui, caz în care ar fi tezism, sau didacticism, sau moralism—oricât de împodobite, de ‘frumos’ enunţate, de înveşmântate. Arta nu e vehicol pentru alte tipuri de cunoaştere, nici pentru semnificativul extrinsec, dat sau deghizat ca artã. Arta nu e ‘reprezentarea’ unei cunoaşteri—sau, mai rãu, a unor ‘teze’, sau concluzii—dinafara ei, nu e ‘transpunerea’ împodobitã a unor enunţuri; de aceea, ceea ce pe drept se spune despre Milton (irelevanţa protestantismului sãu) e la fel de adevãrat pentru Dante—şi pentru autorii greci, care nu conteazã pentru ‘transpunerea’ literarã a unor sisteme religioase. Arta existã numai în autonomia ei. Intenţia neartisticã fie îi dãuneazã, fie e indiferentã; unii ar putea obiecta cã ‘arta pentru artã’, emancipatã de aserviri, e o noţiune relativ nouã, inexistentã la antici sau la medievali. Însã aceastã obiecţie e contrabandã cu o cunoaştere nedesluşitã şi improprie. Arta veritabilã e numai reprezentarea realului, nu ‘transpunerea’ altor forme de cogniţie. Ea nu ‘ilustreazã’ alte modalitãţi de cunoaştere—ci e ea însãşi cunoaştere autosuficientã. Arta e autonomã ca şi cunoaştere. Artisticitatea semnificã, ‘spune’, pentru intuiţie. Artisticitatea e ‘limbajul’ artei, şi face una cu cogniţia corespunzãtoare. O numim ‘realizare artisticã’, însã e cunoaşterea intuitivã specificã artei. Preocuparea pentru artisticitate nu înseamnã preocuparea pentru zorzoane, nici pentru decorativitate, nici pentru artizanat, sau dexteritate, sau mãiestrie luatã în înţelesul finit.
Artisticitatea veritabilã e o formã de cunoaştere, şi de instruire. Sublinierea elementului artistic al unei creaţii nu înseamnã elogiul decorativului. Decorativul, ornamentalul sunt înafara artisticitãţii, a realizãrii de artã. De aceea, academismului/ pompierismului tocmai artisticitatea le lipseşte. Avangardismul, pe de altã parte, nu e un garant al artisticitãţii; ba, de la o vreme, chiar dimpotrivã.
Artisticitatea foloseşte limbajul mãiestriei, nu pe al stângãciei—asta e neîndoielnic—se vede la Rembrandt, la Vermeer, la Tolstoi. Nu poate exista artisticitate în stângãcie. Cunoaşterea nu se conformeazã veleitarismului. Însã aceastã mãiestrie—a lui Rembrandt, a lui Vermeer (a cãrui artisticitate e analizatã de Proust în regretul lui Bergotte), a lui Tolstoi—spune ceva, e aptã sã comunice, sã manifeste ceva. Acest ceva nu ar putea fi spus sau comunicat altfel—aceasta e esenţial pentru condiţia artei. Prin transluciditatea ei, artisticitatea nu numai depãşeşte—ci chiar neagã artizanatul.
Cu alte cuvinte, semnificaţia nu existã decât ca realizare de artã—semnificativã e numai artisticitatea, numai ea are noimã. Orice alte semnificaţii sau dispozitive semnificative, suprapuse, juxtapuse, sunt parazitare. Numai realizarea de artã spune, comunicã, instruieşte, aratã, manifestã, dezvãluie. Or, asta presupune o artã emancipatã—conştient sau nu. Artisticitatea, în diferite grade, poate surveni şi altminteri, când creatorul nu e (pe deplin) conştient de condiţia acţiunii lui. Însã atingerea desãvârşirii presupune emancipare, iar la Tolstoi tezismul e aşa de strident, tocmai întrucât îi e aşa strãin şi contravine violent naturii acestui scriitor. Tezismul lui Tolstoi e ostentativ şi fals tocmai fiindcã e artificial, e o constrângere a naturii şi chiar a convingerilor lui. Tocmai fiindcã îi era imposibil sã creadã în astfel de procedee, sã se convingã de legitimitatea tezismului, a tendenţiozitãţii, apar aceastea aşa de artificiale şi de silnice.