Gândurile unui modernist rãsãritean

Gândurile unui modernist rãsãritean





Ca şi capitol de teologie triteistã, litigiul ‘Filioque’ nu mã intereseazã, la fel cum, ca şi capitol de cristologie monofizitã (cu substrat deasemeni triteist), preexistenţa Fiului mi se pare absurdã, Cel care preexistã fiind Logosul, nu Fiul, Iisus. Litigiul ‘Filioque’ e prelungirea modernã a unei controverse medievale—deopotrivã dogmatizarea, în Apus, şi riposta, în Rãsãrit, au ţinut, cronologic chiar, de medievalitate—ambele sunt nişte rãtãciri medievale, iar purcederea Sf. Spirit pe care o mãrturisesc eu la Crez e aceea iconomicã.
Medievalitatea creştinã aratã cã barbaria nu înseamnã lipsã de rafinament, ci rafinament strâmb, inadecvat; ştiu şi cred cã marii scolastici erau logicieni rafinaţi—şi nu numai logicieni, ci şi metafizicieni rafinaţi şi pãtrunzãtori—nu despre asta e vorba. Ştiinţa lor teologicã, deloc boantã, deloc neconvingãtoare, nu e mai puţin barbarã şi necioplitã. Vorbim de barbaria asiaticã în Bizanţ, de barbarie teutonã, slavã şi ugricã în Apus.
Altfel, ca rãsãritean, eu consider cã Missa e superioarã—şi mã gândesc la Missa paulinã, Novus Ordo, cãci pe aceea tridentinã, sau ‘ritul extraordinar’, nu o cunosc (şi nici nu sunt curios); încuviinţez mai ales forma pedagogicã a Missei, accentul pe pedagogie, pe instruire. Sunt un rãsãritean care a ales Missa.
Nevoile mele de religiozitate explicitã se rezumã la participarea la Missã, şi la rugãc.; în rest, nu postesc, nu mã ‘îmbisericesc’, etc.. Îmi place o religie cu universalitatea logicii, ceea ce gãsesc în vraful de cãrţi ‘împachetabile’—Bonhoeffer, Rahner, Lubac şi Barth. Vorbesc numai de lucrurile cu care mã pot şi identifica—nu de acelea pe care le gãsesc, la un moment dat, interesante—şi care sunt termen de situare, de raportare, nu de identificare.

[De la Pãrinţii Apostolici pânã azi], ‘nimic nu s—a schimbat’ (spun tradiţionaliştii)—‘totul s—a schimbat’ (spun ‘teologii’ ‘morţii Lui Dumnezeu’, etc.)—‘ceva s—a schimbat’.