Despre trup

Despre trup





Trupul e lut viu, materie însufleţitã, materie pusã în mişcare de suflet; însã aspectul material, tangibil, nu realizeazã un aspect complet, inteligibil în termenii proprii, ca la Spinoza, ci presupune un factor însufleţitor, nematerial. Gândirea nu e un alt mod de a privi mişcarea materiei, cãci nu existã ‘materie vie’, cu legitãţile ei, ci numai materie pusã în mişcare, animatã. Sufletul e ‘altcevaul necesar’. La Spinoza, materia şi gândirea sunt echivalente, sunt douã aspecte echivalente ale realului. Însã nu existã materie vie, ci numai materie însufleţitã, animatã, mişcatã. De aceea nu poate sã existe o ştiinţã materialistã a viului. Trupul e gândire în materie. Organizarea lui denotã legitãţi care nu sunt acelea ale materiei inerte. Însã nu existã decât numai materie simplã; saltul calitativ postulat de marxişti e o ficţiune. Nu existã un astfel de ‘salt organizatoric’.
Materia e divizibilã şi finitã, însã asta nu înseamnã cã şi sufletul e la fel, cãci sufletul nu e circumscris. Spaţialitatea finitã a materiei organizate de gândire nu echivaleazã cu faptul cã şi gândirea ar fi circumscrisã spaţial sau localizabilã. Ea nici nu trebuie gânditã în termeni de spaţialitate. Spaţialitatea e o categorie inaplicabilã gândirii, neputând sã fie nici predicatã şi nici negatã despre aceasta. Sufletul nu e nici localizat spaţial, nici ubicuu. Coordonatele spaţialitãţii nu i se aplicã. El nu e ‘mai degrabã pretutindeni’, decât undeva. Trupul e spaţial şi finit fiindcã aşa e materia; e şi el ‘un corp fizic’. Asta nu spune nimic despre vreo localizare sau spaţialitate a duhului care—l animã. Trupul are unele caracteristici ale materiei (care e de un singur fel ‘în sine’—neanimatã, neexistând niciun salt calitativ spontan în organizarea materiei—coacervatele, etc.).
În alt sens, existã identitate—trupul e omul; când rabinul Iisus spune: ‘Acesta este trupul Meu’, vrea sã spunã: ‘Acesta sunt Eu’. Iisus Se dã sã fie consumat, împãrţit. [Biblistul Witherington, în analiza fãcutã unei cãrţi de Ehrman, argumenteazã cã ‘sarx’ e folosit de Sf. Pavel când ca ‘omul vechi’, ‘natura stricatã’, când ca şi ‘corp fizic’—ceea ce aratã cã Witherington are o înţelegere a antropologiei biblice sub nivelul aceleia a Apostolului neamurilor. Crede cã Bultmann şi Ehrman reduc paleta semanticã la înţelesul de ‘Adam cel vechi’, or, dupã Witherington, Sf. Pavel dã şi o semnificaţie greceascã, dualistã, platonicianã, ‘trupului’, înţelegându—l ca ‘trup fizic’, dupã expresia lui Witherington. Poate cã Bultmann, heideggerian şi kantian, îi era superior, ca biblist, lui Witherington. Iar ‘trupul şi sângele’ de la 1 Corinteni nu înseamnã ceea ce pretinde, nu se ştie de ce, Witherington, ci ceea ce înseamnã şi la Iisus: omul întreg; Iisus foloseşte acest dublet, ‘trup şi sânge’, ca sinonim pentru ‘trup’, care înseamnã omul întreg. Când Sf. Pavel scrie ‘carnea şi sângele’, subînţelege: ‘omul vechi, din pãmânt, pãmântesc’, şi nu ‘agregatul fizic’ din dualismul platonician. Probabil cã Ap. Pavel nici nu avea noţiunea lui ‘sarx’ ca ‘soma’, pe care i—o atribuie, nu se ştie de ce, Witherington; dacã Bultmann şi Ehrman chiar susţin ceea ce spune Witherington, atunci sunt mai subtili.]
Trupul e chiar omul, în sensul cã trupul nu e o entitate distinctã, ci materie însufleţitã. Trupul e aspectul vizibil al activitãţii unui agent nevãzut. Ineditul formei biologice de aici provine—o traducere directã a inteligenţei în materie—de unde, caracterul nesatisfãcãtor al materialismului în biologie. Biologicul scapã abordãrii practicate de ştiinţele materiei, fizica, chimia, geologia, etc.. Nu existã cu adevãrat o fizicã sau o chimie a trupului, ci legitãţi care sunt expresia directã a inteligenţei. Am încercat eu însumi insatisfacţia cauzatã de abordarea trupului ca materie, de abordarea materialistã a organismului. E ceva fundamental inadecvat. Biochimia şi biofizica nu sunt prelungirea legitãţilor materiei la un nivel superior de organizare, ci ceva provenit dinafara ‘mişcãrii materiei’, ceva care nu rãspunde normelor mişcãrii materiei neînsufleţite.
Trupul nu denumeşte numai materia animatã, ci întregul—aceastã materie luatã neapãrat împreunã cu sufletul care o animã. Trupul nu e numai materia însufleţitã—ci aceasta, împreunã cu ceea ce o însufleţeşte, agentul nematerial. Aceasta e frumuseţea gândului biblic despre trup; acesta e înţelesul biblic al trupului.
De ex., când Iisus Îşi oferã trupul spre a fi consumat de ucenici, El nu Îşi oferã ‘soma’, în accepţia greceascã, improprie, ‘carcasa’ sufletului—ci Persoana însãşi. Acest gând le scapã celor care vãd în Jertfa euharisticã un canibalism. Nu la ‘învelişul material’ Se referã Iisus—care nici n—avea o asemenea noţiune greceascã despre ‘compunerea’ omului. Omul nu e compus din trup şi suflet—ci trupul înseamnã suflet şi materie, luate împreunã. Sufletul nu animã trupul, ci materia trupului—pentru ca, împreunã cu aceastã materie animatã, sã alcãtuiascã trupul, omul. Cine îşi oferã trupul, îşi oferã sufletul împreunã cu materia animatã de acesta. Aşa, prin însufleţirea materiei, sufletul ajunge sã întreţinã un raport cu spaţiul şi cu spaţialitatea; aspaţial, are o existenţã spaţialã, or, Biblia spune cã aceastã spaţialitate e bunã şi vrutã de Dumnezeu, croitã pentru om, expresie a generozitãţii divine, şi nu un blestem, nu un loc al exilului, nu o ‘vale a plângerii’.