Alte articole scurte ale francezului: ‘Plictisul’ de Moravia—Lowry—câte ceva despre Manzoni, Hemingway (altceva decât spune romancierul norvegian), Benda—‘Disperatul’—Lasch--Lemaître. Stilul febril—chiar coleric.
A avea facilitatea, uşurinţa dispreţului injust.

Francezul, Karl şi malaezianul. Gusturile malaezianului. Schudt.

Lucrurile sunt bune, şi pot sã fie gustate, câtã vreme nu te rezemi, nu te sprijini pe ele.
Azi—20—visul—oct.— 2/ 3. Luni—16— ½.

Patru romane—ca francezul& Pãrinţii—ca Wassen& teologie—ca acelaşi Wassen.

Pãrinţii, şi în general vechii teologi, erau preocupaţi exclusiv de adevãr şi falsitate, nu de ‘stiluri teologice locale’, de a cãror existenţã pozitivã nici nu erau conştienţi; gândeau în termeni de adevãr şi falsitate.

Efesul spune cã Iisus e o singurã unitate—nu o singurã ‘persoanã’ aşa cum o înţelegem noi, sau individ; desigur cã şi ‘persoanã’ în accepţia curentã e, însã, tot una singurã—fiindcã Logosul unit nu e o ‘persoanã’, un individ divin. Însã în acest fel nici Efesul nu e lipsit de o oarecare ambiguitate—drept care, a trebuit rectificat sau completat prin Calcedon. A existat pericolul ca Efesul sã fie interpretat în sens monofizit—şi chiar a fost—şi încã mai e.

Protestantul care îmi place cel mai mult e o romancierã americanã—de la care am reţinut gustul pentru patru teologi şi un filozof (ateu, se zice). Americanul ale cãrui scrieri nu se rezumã la o singurã predicã.
Malaezianul—romanciera—locuinţa gândirii—articolul: ambii iezuiţi francezi.

Savoarea—Ralea.

Erezii, adicã idei care ucid sufletul, idei ucigãtoare de suflet, nu sunt numai acelea teologice, ci şi acelea privitoare la moralã.

‘Frumuseţea resimţitã’ se defineşte prin rãspunsul emoţional al subiectului, prin angajarea lui afectivã. Cogniţia e de ordinul afectivitãţii şi al receptivitãţii emoţionale. O esteticã a ‘frumuseţii resimţite’. Simmel era conştient cã numai schiţeazã câteva linii ale unei filozofii a artei. Estetica vine, pentru mine, mai degrabã din metafizicã—din metafizica simmelianã—decât din teologie.

Probabil cã sunt întrucâtva ca şi Cardinalul vienez—adicã aleg ambele direcţii ale teologiei apusene pre—conciliare, însã cred cã ‘taberele’ sunt mai limpede vãzute de Milliner, decât de ambiţiosul Cardinal germanofon, care reduce ‘taberele’ (beligerante) la nişte armii nemţeşti.

Franţa ar putea sã însemne peisaje şi cãrţi; pentru început, un ghid cãtre primele e JG.

Cei care mai publicã şi altundeva—ca Milliner—rezervã blogul pentru tonul mai umoristic, etc.. Malaezianul, ‘Karl’, Wassen, Milliner, anglicanul; romanciera.

Autobiograficul—alura existenţei—oblicul.

Doi protestanţi, cei patru iezuiţi—înseamnã mãcar opt cãrţi. Nici calvinistul helvet, nici americanul fulminant nu sunt reductibili la numai câte o singurã scriere.

Reguli pentru cunoaşterea obiectivã a unei existenţe. În acest sens, nu numai obiectul de artã ar fi inexistent, lipsit de fiinţã, ci şi oricare altã fiinţã, cãci cunoaşterea oricãreia a înrâuritã de factorii subiectivi. Trebuie sã existe reguli pentru cunoaşterea obiectivã a unei fiinţe, a unui individ—şi nu numai a generalului.

Cei care inventeazã raţiuni a posteriori şi nãscocesc o falsã coerenţã, când altceva i—a adus într—o Bisericã. Alegerea nu trebuie ‘consolidatã’ de—a—ndãratelea cu raţiuni abstracte.

‘Trãim la fel cum visãm—singuri.’

Engleza cam şovãielnicã, ezitantã—stângace.

Ziarele, rufe, banii, tarabe, RT—orã—inspiraţia—fumat—cola—mâncarea, azi—tel.—citit.

Eseistica lui Lang dã o impresie foarte vie a gustului pentru literaturã şi citit; scrie câteodatã despre testul recitirii.

Cum a evoluat imaginea literaturii lui Stevenson—de la Lang şi Wilde—la Chesterton—şi la evreul argentinian—o treptatã esteompare a reticenţelor.

Lui Lang, Stevenson îi lãsa impresia unui cusurgiu.

Un echilibru între legitimitatea diferenţei şi cunoaşterea obiectivã.

Lang şi Sadoveanu, James şi Lovinescu.

Consensul general, acolo unde ar fi nevoie de raţionament aprofundat, duce la geocentrism în cosmologie, la monofizitism în teologie, etc..

Tresmontant spune cã apusenii au arborat ‘Filioque’ cu gând cristologic, gândindu—se la omul Iisus, nu cu gând triadologic—caz în care ar fi fost o greşealã.

Stevenson, Lang, Q., Chesterton şi Orwell.

NM& Green—3 x despre limitele traducerii, marginile. O trad. e ca o picturã povestitã.

Legitimitatea unei metafizici—atitudinea lui Gracq nu e lipsitã de un arc metafizic—fie cã e vorba de Lenin, fie de romantismul nemţesc, fie de surrealismul parizian. Atitudinea informatã metafizic nu e ‘introducerea în literaturã a unui element strãin’. Romanticii, comuniştii, surrealiştii ‘explicã’ postulatele, fie şi nemãrturisite, ale privirii lui JG. Nu existã atitudine literarã neutrã metafizic—iar creştinismul nu are de ce fi o premisã inferioarã.

Barbaria asiaticã la Flaubert şi Gracq. Chartier despre romanul fenician al lui Flaubert. Stilul ‘cãutat’ şi fastuos la JG, GF, MC. Contrafaceri.

Pe de o parte, existã culoarea asiaticã la JG şi GF; pe de alta, aceea din PC, Rembrandt şi ‘Cartea Esterei’. Mie ideea mi—a dat—o o actriţã din ecranizarea blasfematoare a lui Scorsese. Mai existã şi culoarea asiaticã a lui Racine. Uneori—sau adesea—e (numai) o Asie convenţionalã. Culoarea asiaticã biblicã, sau culoarea Asiei biblice, aceea a lui Claudel, Rembrandt, a ‘Cãrţii Esterei’ şi a lui Racine, e alta decât aceea a romanului fenician al lui Flaubert, sau a evocãrilor lui Gracq.

Nu l—aş situa pe Breban de partea unei concepţii anhedonice despre literaturã—ca pe Dna. Duras, care mi—a şi dat acest gând. Cel puţin primele trei cãrţi ale lui Breban nu—s deloc anhedonice—întâiul roman l—am citit cu nesaţ, tripticul celui de—al doilea v. e calofil, iar a treia carte e pur şi simplu frumoasã. Întâiul Breban, cel puţin, nu era un furnizor de literaturã anhedonicã, ca Dna. Duras în ipostaza ei avangardistã.

Cei care regretã tradiţiile uitã cã şi creştinismul a început cu o emancipare, cu emanciparea de nişte tradiţii desigur venerabile, ratificate de practica îndelungã, etc..

‘Sculptura în timp’ nu e o imagine forţatã—ci un oximoron, un paradox, un koan.

Gracq spunea cã nu se poate vorbi decât despre cãrţi—nu despre autori.

Febrilitatea. Gracq îi reproşa lui Malraux febrilitatea, iar lui Chartier, cã era prea cusurgiu faţã de scrierile aceluia despre care cred cã îi fusese elev.

Francezul scrie cã Roth a scris o capodoperã a ucroniei.

Trupul Lui Hristos nu e de înţeles ca ceva oarecum distinct de Hristos, ci ca Însuşi Hristos.

Existã o sistematizare—în teologie, în filozofie—care nu e mecanicã, forţatã, ci treptatã, naturalã. Nu e nici asamblarea de vederi parţiale, unificate şi încadrate a posteriori, nici tratarea programaticã, scolasticã—la care întregul nu e mai mult decât suma pãrţilor. Existã un sistem ‘rezultant’.

Wassen are şi postãri despre Caussade, Origen, rugãc., Boersma, Petru Lombardul.