Femeia în filogenezã şi în Biblie

Femeia în filogenezã şi în Biblie





Femeia e un pas înainte al evoluţiei speciilor, un progres filogenetic, iar ‘Facerea’ vorbeşte despre geneza femeii ca despre crearea unei noi specii—omul nu e creat ‘ca pereche’, ci mai întâi bãrbatul, apoi femeia; cu asta, vreau sã spun cã femeia nu e ‘femela umanã’. Ca realizare psihologicã, femeia e un întreg superior bãrbatului, un pas evolutiv superior; femeia, spune ‘Geneza’, e fãcutã din om, nu din pãmânt. Ea e fãcutã din coastã umanã, din coasta lui Adam—nu din pãmânt, ca acesta. Prin ea, Creaţia merge mai departe decât ajunsese cu Adam. ‘Facerea’ vrea sã sugereze nu dependenţa, ci superioritatea. Femeile se pot învãţa, resemna cu violenţa şi duritatea, sau chiar complace–aceasta nu e niciodatã convingerea fiinţei lor.
Creştinismul poartã urmele lumilor patriarhale în care a apãrut şi s—a modelat. Vocea Bibliei e adesea o voce masculinã—şi o voce a prejudecãţilor masculine. Poartã urmele patriarhalismului ambient.
Or, tocmai aceastã superioritate a femeii poate fi privitã ca un caz de preadaptare, şi face şi filogenetic plauzibilã naşterea din fecioarã a Lui Iisus. Iisus primeşte cromozomii cele mai elevate fiinţe existente. Nãscut din fecioarã, Iisus e mai degrabã ‘Fiul femeii’, e cel nãscut (numai) din femeie. În VT, femeia era prezenţa tãcutã a înaltului, încolţitã de barbaria şi sãlbãticia prejudecãţilor, de grosolãnia calomniei ‘patriarhale’.
Cei care restrâng preoţia creştinã la bãrbaţi nu înţeleg gândul lui Greene şi al altora (Bernanos, de ex.), care observaserã cã Maria ilustreazã desãvârşirea umanã, bineînţeles sinergicã, într—un mod mai lãmurit decât Iisus, despre care cristologia ezitã dacã sã Îl numeascã ‘un om’, sau ‘acest om’—pe când Maria e, în mod lãmurit, neechivoc, ‘aceastã femeie’. Dacã preoţia trebuie atribuitã persoanelor genetic aliniabile tipului uman celui mai desãvârşit, atunci femeile sunt mai îndreptãţite la ea. Probabil cã preoţia femeilor e locul unde mã despart cel mai evident de ortodoxia Romei. Argumentele tradiţionaliştilor mi se par boante şi de proastã calitate. Argumentul neotestamentar (precedentul mesianic) şchioapãtã, tocmai deoarece existã ambiguitatea cristologicã, echivocul cristologic—poate fi Iisus numit ‘un om/ bãrbat’, ‘acest om/ bãrbat’, ‘cutare om/ bãrbat’? Echivocul cristologic, existenţa, sau nu, a individului uman Iisus Nazarineanul, desemnabilitatea Lui drept ‘acest om’, face ca argumentul neotestamentar sã cadã.
Iar Iisus al Învierii e Iisus al femeilor, Iisus Care Se aratã mai întâi femeilor, le ia drept primele martore.

Substratul metafizic al existenţei trebuie luat ca o referinţã a cuplului; în acest sens, cãsãtoria e un har. Cuplul trebuie raportat la Dumnezeu, care face parte din armonia cuplului, e temeiul ei. De aceea, Ap. Pavel numeşte cãsãtoria ‘Tainã’, aşadar comunicare a Lui Dumnezeu.