Hedonismul personajelor lui Brass

Hedonismul personajelor lui Brass





E un truism sã spunem cã singurul scop al personajelor lui Brass, regizorul naturalist italian, e plãcerea fãrã ocolişuri, iar hedonismul lor cras mai poate fi numit şi dezmãţ, şi corespunde înţelegerii de târâturã pe care o are Brass pentru viaţã; paleta subiectelor lui Tinto Brass include drama burghezã—lumea de predilecţie a cinemaului brassian (‘La Chiave’, ‘L’Uomo che guarda’, ‘Senso ‘45’), drama campestrã sau ruralã (‘Miranda’), picarescul de bordel (‘Paprika’). Un ginere devine amantul soacrei—iar un unchi, clientul pleşcar al nepoatei. Protagonista din ‘Paprika’ are, pe rând, trei soţi (de unul rãmâne vãduvã), şi face o carierã în bordeluri. În filmul polonezei care a fãcut o trecere meteoricã prin cinemaul italian de gen, un socru îşi penetreazã nora mireasã. Iar toate aceste pelicule se vor celebrãri ale plãcerii nezãgãzuite.
Perspectiva e aceea naturalistã şi cinicã—mai puţin în melodramaticul ‘Senso ‘45’, care probabil cã se vrea altceva, un film de iubire.
Câteva filme sunt un fel de ecranizãri—‘La Chiave’ se inspirã dintr—un roman japonez—de la care preia hidoşia perversiunii, iar ‘Senso ‘45’ dintr—unul italian, ‘actualizând’ oarecum subiectul, adicã mutându—l în vremea celui de—al doilea rãzboi mondial, pe linia combinaţiei de fascism şi erotism dragã regizorilor italieni (Visconti, Bertolucci, Pasolini); hangiţa Miranda se numeşte la fel ca eroina lui Goldoni, iar bãrbaţii din ‘L’Uomo che guarda’ sunt intelectuali. Autentificatorul corupt din ‘Cheia’ face comparaţii între plãcerea datã de artã, şi aceea datã de nevastã.
Intenţia lui Brass pare sã ţinã de snoavele ‘Decameronului, spre a ne convinge cã mizeria moralã de nedescris a personajelor e hazlie. Uneori însã, tonul e sumbru (‘La Chiave’), sau franc melodramatic (‘Senso ‘45’).
Existã o anume curtare a conjugalului—soţul insaţiabil din ‘Cheia’, cuplul din ‘Paprika’, reunirea conjugalã din ‘Miranda’ şi indiscreţiile din ‘L’Uomo …’.
Sardonic, Brass nu atinge autenticitatea nici în umorul picaresc, nici în registrul sumbru. Simpatia lui Tinto Brass pentru protagonistã e convingãtoare în ‘Miranda’, şi tendenţioasã, falsã, în ‘Senso ‘45’ (care face din dezmãţata respectivã o victimã a iubirii).