Titel, Raicu, Cosaşu

Citit, în ‘Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda’, eseurile lui Titel, Raicu, Cosaşu.
Mult din ceea ce s-a scris atunci e îmbâcsit de ipocrizie.
Niciunul nu pare să îl fi cunoscut (cu toate că mulţi l-au întâlnit, iar unii au pretins că l-au ghicit …). Preda nu apare ca om, ci ca personaj, ca ‘sălbatic’, ca ţăran, necitadin.
Prea puţin e scris în spiritul lui Preda; dimpotrivă, prevalează festivismul, căruia Preda ar fi fost întâiul să îi dea, în principiu, cu tifla. Mulţi dintre aceşti panegirişti nu numai că nu-l iubeau pe Preda (cum să o fi făcut?), dar nici nu îl respectau. Ei acceptă personajul (masca ţărăniei), şi îl speculează, îl întrebuinţează, lucrează în parametrii lui. Totuşi, culegerea e unul dintre volumele importante de critică.

Titel accede la bunul simţ cuvenit; referitor la întâietatea acordată implicit uneia din cele două opere majore ale autorului, Cosaşu citează numai ultimul roman publicat de Preda, iar Titel numai ‘Moromeţii’.
Eseul concis al lui Titel reflectă preocupările acestuia: evocarea copilăriei, Creangă (includerea celor doi romancieri modernişti e forţată, oricât ar fi fost ei de inspiraţi de copilărie). Titel găseşte termeni pentru valorile estetice ale ‘Moromeţilor’. E, într-adevăr, şi pe mai multe niveluri, un eseu de o sensibilitate clasică, armonioasă, domoală. Numai amalgamarea de ‘romancieri ai copilăriei’ e discutabilă, neconvingătoare.

Elegia lui Raicu e de o formă destul de dezlânată, şi e o scriere foarte pioasă, marcată de suspine; supralicitarea nu convinge, iar în locul omului Preda avem personajul, tot ceea ce e atribuit cu consecvenţă ţărăniei lui e pur şi simplu apanajul bunului simţ (a cărui lipsă e justificată de … citadinismul anturajului!). Raicu trece de la suspine, la interpretări ale psihologiei de cititor a lui Preda.
Raicu oferă conjecturi psihologice, nu discută opere. Impresia dată e aceea de lăbărţare afectată, uneori irelevantă (semnificaţia psihologiei confruntării lui Preda cu operele unui autor rus, psihologie explicată stângaci prin aluzii biografice …).

Principala trăsătură a eseului lui Cosaşu e perfidia: descalificarea ultimului roman publicat de Preda, sub pretextul melodramatismului. Cosaşu recurge la o condescendenţă afectuoasă, şi la prestidigitaţii (care reabilitează, restituie ‘Desfăşurarea’, proză şi film, dar bagatelizează dramatismul celei de-a doua capodopere a lui Preda …). Eseul lui Cosaşu musteşte de perfidie: în două locuri e menţionat melodramatismul romanului lui Petrini, şi tot asta indică şi eticheta jeanvaljeanismului.
Cosaşu se prevalează de experienţa celor care au trăit vremurile când au apărut cele două ‘Desfăşurări’ (proza şi filmul); dar romanul istoric al lui Preda e acuzat de melodramatism. Cu toate acestea, Cosaşu culege câteva secvenţe memorabile (ca vizita la spital, ingratitudinea legionarului, etc.).
Eseul are şi hiperbole gazetăreşti (‘teoria cinematografică’ a lui Preda, înălţată la rangul de principiu explicativ suprem).
Dar, corespunzător stilului lui Cosaşu, eseul are câteva microlecturi (descoperirea cinemaului, filmul sovietic văzut de Petrini). Melodramatismul, jeanvaljeanismul semnalate sugerează ideea unui romantism naiv al ultimei opere a lui Preda.

Când au murit Camil Petrescu, Sadoveanu, Călinescu, Arghezi (spre a nu îi menţiona pe Bacovia, Blaga, Barbu), nu au apărut astfel de culegeri de elegii ocazionale, mărturii şi evocări.
Când a apărut ‘Timpul n-a mai avut răbdare’, ultimul roman publicat de Preda abia fusese citit, nu recitit (‘a multa oară’).