Joi dimineaţã, un episod din serialul cu ‘Jessica’ (A. Lansbury), despre patroana unei firme de patiserie, Edna, un contabil fantomã, un caz de contabilitate (delapidarea impozitelor), o telenovelã poliţistã mediocrã; intriga e interesantã, dar formatul e acela, nesatisfãcãtor, tern, de telenovelã americanã anostã.

Încercând sã stabilesc tipul literar al lui Petrescu, mã gândesc atât la contemporanii lui (Eftimiu, I. Teodoreanu, Minulescu, Sebastian), la Tudoran, la unele romane ale lui Gib M. sau Rebreanu, cât şi la Maugham, Peltz, şi la unii prozatori englezi antebelici. Critica altor literaturi cunoaşte interesul pentru autorii regionalişti, etc..
Ar fi de amintit chiar unii sãmãnãtorişti, şi câţiva prozatori (nuvelişti, povestitori, romancieri) ruşi.
Dar ‘demascarea’ lui a fost un fenomen de gelozie literarã, de invidie.
Pentru tipul literar al lui Petrescu, mã mai gândesc şi la Istrati, Bart, sau la Druon, etc..
Severitatea abruptã a criticii e neavenitã.
(Existã o laturã ‘de gen’ la Gib M. şi la Rebreanu, nu mai puţin ca la Petrescu; iar Tudoran nu era mai artist.)
Mai amintesc şi de Dekobra sau Ohnet (şi e inechitabil sã afirmi, ca George, cã romanele lui Sebastian nu dau ‘emoţii superioare’, în vreme ce îl menţionezi cu stimã literarã pe Dekobra, chiar dacã se poate pretexta cã standardele sunt altele.)
Multitudinea de romancieri francezi azi demodaţi, tradiţionalişti, etc.. Dar şi tabelul din manualul de românã.
Tipul literar al lui Petrescu e reprezentat şi de Eftimiu, I. Teodoreanu, Minulescu, Sebastian, Tudoran, de unele romane ale lui Gib M. şi Rebreanu, de Maugham sau Peltz, de unii sãmãnãtorişti, etc.. Succesul de public nu e un pãcat, nu e o scãdere.
(Philippide, encomiastic la un moment dat, avea sã ajungã sã îi reproşeze lui Petrescu, ca şi lui I. Teodoreanu, experimentalismul.)
S-a scris şi pentru public, nu numai pentru elitã (pentru aleşii cantonaţi la Camil P., M. Caragiale sau Hortensia).
Paleologu urmeazã linia aceasta a elitismului criticii româneşti (v. şi observaţiile referitoare la Eliade, Maurois, etc.).

Altruismul, în ‘Jordon’ (insuficient motivat, abrupt), şi la Chandler.

Pornind de la reducţionismul definiţiei curente a literaturii poliţiste, cu accepţia peiorativã, m-am gândit la stilul lui Bernanos, la stilul romanelor lui, la faptul cã nu era un mizantrop; cã romanele lui presupun absenţa mizantropiei, cer ca autorul sã nu fi fost mizantrop.

Vineri am citit despre Magheru (nepotul generalului), care era medic.
Şi un alt medic despre care am citit zilele acestea era monografistul lui Petrescu: nepotul lui Stancu.

Joi seara, pornind de la documentar TV scurt despre clãdiri nemţeşti, m-am gândit la mlaştinile paludice ipotetice, latura tenebroasã, cele patru culegeri de povestiri, ’28, boala, începutul anilor ’20, gazetãria, cafeneaua, inechitatea criticii.

Ideea unor avangardişti interbelici era cã metodele literare noi se vor generaliza, se vor încetãţeni, ‘vor prinde’, vor da tiparul unei literaturi noi. Ei credeau, sperau cã pun bazele unei literaturi noi, scrise altfel, cã inovaţiile lor se vor generaliza.

‘Meşteşug elementar’. (Meşteşugul elementar în dramaturgia veche, un lucru luat ca de la sine înţeles, firesc, elementar, garantat; dar s-a pierdut; existã lucruri luate, la un moment dat, în conştienţa literarã, drept garantate, de la sine înţelese: tocmai meşteşugul elementar, ceea ce poate fi învãţat din experienţa curentã, iar ulterior, la unii, chiar aprecierea acestuia se pierde.)

Copila blondã. Orã. Aer. Cafea. Bricheta albã. Caş. Ouã.
Comedii. Filme. Seriale. Aer. Orã. Cafea. Caş. Bricheta.
Cinã. Filme. Culegeri. Citit …. Seriale. Biletul, seara.

Vremurile sunt risipitoare cu ceea ce e crezut ca fiind dat, pânã ce, la unii, se pierde chiar şi aprecierea acestuia.

Vremea de azi poate fi vremea cutãrui autor: e ceva în puterea cititorului. Lespezile criticii sunt de fum. Sunt descântece, incantaţii, conjurãri.

Ideea tactului, care e raţiunea experienţei; ‘intuiţia’ nu e înnãscutã, ci educatã (elementul nativ existând şi pentru raţiune).

De la 48 la 61 de ani.

Unitatea gândirii; cei care nu gândesc ca în viaţã, ci fãrã raţiunea experienţei.

Ieri, vin., mizantropia, şi ideea tactului. Dar şi profunzimea.

Azi, sb., 30 & 100 & 80 & 50 (salatã, leuştean & brânzã & caş & smântânã).
Dum. dim., 55 & 189 & 250 & 271,6 mii, şi un bon [ouã & tortul & ziare & budincã, cola, cârnaţi, cafele, carnet …]. Sb. seara, 138 & 3,3 mii, şi un bon [ţigãri & cafele, îngheţatã, cola]. Vin. seara, 4,24 & 25 mii, şi douã bonuri [pui, pâine, cafele, cola & gustarea].
[14 cafele, vin.-azi.]
Vin., 160 & 20 & & 138 mii [bilete & cafele & ţigãri]. Joi, 41,7 & 73,2 & 268 & mii [cinã & îngheţate & cârnaţi, ţigãri, pâine & cafele]. Mi., 9 & 43 & mii [pâine & mere & cafele].
[De sb. seara, unul din cele 6 mil.. Azi, 765 mii; ieri searã, 138 mii.]
[Joi, la amiazã—ieri dim., un mil.. Celãlalt mil.: dum. seara, cinã. Puţinul din mil. din bursã.]

Gândindu-mã la câinele acesta care a murit ieri searã, îmi dau seama cã era ca şi mine: credul, aerian, urât mirositor, celibatar, având o existenţã naivã şi mohorâtã.

Dacã dumnezeul teismului popular ar exista, ar fi o chestiune de onoare sã-l urãşti, ateismul fiind un imperativ al onoarei.
Creştinismul începe, o simt, prin artificialitate, amorţire, prisos, încorsetare, îngrãdire, silnicie. ‘Biserica misticã’ nu e o altã instituţie, ‘dar misticã’, parţial coincidentã cu aceea empiricã, etc.. ‘Biserica misticã’ (o preocupare pentru Balzac, nu mai puţin decât pentru Frank), nu e monopolul creştinismului.

Neaoşismele lui Steinhardt sunt protocolul conversaţional; substratul eseurilor lui e dat de raţiunea experienţei, de o gândire largã, vie, emancipatã (înruditã cu a Ep. Sigrist!), de indiferenţa instinctivã faţã de mode (‘cota unui autor’). Ca eseist, era de o inteligenţã mai îmbietoare, mai agerã şi mai cuprinzãtoare decât a lui Eliade, mai dezîngrãditã, mai plasticã, mai elasticã şi profundã. Deopotrivã inteligenţa şi sensibilitatea lui Steinhardt aveau profunzime (ceea ce aveau Iorga, Zarifopol, Lovinescu, uneori Paleologu, dar nu Eliade sau Pârvan). Profunzimea aceasta e ceva a cãrui lipsã n-o resimţi, dacã nu îi eşti pe potrivã.

Mã gândisem la contracararea raţionalismului: teutonul a contracarat raţionalismul.

Sb. seara, mi-am reamintit de cinefilia lui Chimet; simpatia afectuoasã.

‘Şoc’ & ‘Nisip …’ & ‘Goana’. Rooney.

37’, 69’ (deschizãtorul, berile, dosarele).

A. Lansbury, pe ecrane încã din ’46.

Intriga primei ‘Fieste’, foarte apreciatã (ca şi aceea a ‘Norilor’).

Apa & cafeaua.

Harta lui Vespucci & Maria Antoaneta & Astaire & ‘Neamul românesc’.

Astaire era congenerul lui Cãlinescu, Michaux, etc..

Dum. dim., la TV, ‘Ringo se întoarce’, felinarul, cãsãtoria întreruptã, furtuna de nisip, Gemma în uniformã, fiica, sabia, mitraliera, muzica amintind de aceea a filmelor româneşti.

Cafea & ‘Ringo’ & apã, cafea & salata & pârghii & cf. ieri, leafã & cf. ieri, severitatea & azi, ziare, tortul & pastile & ‘Ringo’ & prânz. Cafea, ieri. Pastile. Citit …. Folii. Postãri.

Ieri, sb., 6 & 13 ţigãri. Dum. dim., 7 ţigãri.