duminică, 17 mai 2015




Literatura lui Petrescu trebuie gânditã în termenii inovaţiei, ai înnoirii, ai progresului (şi progresismului literar), doar aşa poate fi înţeleasã îngemãnarea (nehibridã) de romantism şi de realism popular (gazetãresc, senzaţional); Iorga avea o înţelegere mai integralã decât Lovinescu a realitãţii scrisului petrescian. Sãmãnãtorismul fusese o înţelegere nouã, şi o viziune nouã a literaturii, poate mai puţin prin numele cele mai reprezentative istoric (ca Gârleanu), şi mai mult prin Brãtescu, venit de la ‘Convorbiri’; Delavrancea, Vlahuţã, Brãtescu, Agârbiceanu creionau o esteticã ce nu poate fi redusã la acelea tipice, ale manualelor. La Petrescu, romantismul (sãmãnãtorist) şi un anume realism (poate cã uneori de inspiraţie ziaristicã, dar nu întotdeauna) intrã într-o formã nouã, distinctã.
(Când foiletoniştii nu pot înţelege ceva nou, îl descompun în elemente pretins incongruente; dar ideea e tocmai noul, existenţa unei forme noi.)
Petrescu, tradiţionalist ca sensibilitate umanã, istoricã, era progresist ca sensibilitate esteticã, însã şi ca stil cotidian, ca modalitate de existenţã. Toate acestea sunt laturi, unghiuri, posibilitãţi.
(Contradicţia e falsã, aparentã, ne gândim la autori ca Waugh, Marcel, etc., dar şi James, Balzac, la care tradiţionalismul viziunii se îngemãna cu progresismul estetic; deasemeni, unii poeţi modernişti anglo-americani, sau, la noi, Pillat, ori, cazul poate cel mai ilustrativ, Lovinescu.)
Balzacian, poate cã Petrescu nu era; dar realismul nu îi poate fi negat, refuzat.
Blaga era simultan tradiţionalist şi modernist. Însã obiecţia criticilor se referã la aceea cã în chiar stilul lui Petrescu se pot distinge sãmãnãtorismul, modernismul cel mai sincronist, şi scãderile gazetãreşti, expedientele ziaristice. Cu alte cuvinte, eclectismul, eterogenitatea, hibridul.
Aportul gazetãriei, tendinţa ziaristicã, e una din cele cinci rubrici principale ale bibliografiei critice a lui Petrescu (altele trei: atmosfera, intriga, stilul, ocazionând divergenţe importante).
Stilul lui Tudoran, atât de apreciat de unii, mi se pare mai dezagreabil (iar atmosfera romanelor, mai absurdã) decât acela al lui Petrescu. Dar Tudoran poate fi încã gustat, de cãtre unii, tocmai deoarece nu e încã etichetat. (În articolul sãu, Zaciu recicleazã etichete.) Pentru Petrescu, criticii români au conclucrat la devorarea unui prestigiu literar. Uneori, chiar aceiaşi mandarini ar fi mai puţin severi cu Eftimiu; succesul atrage severitatea cusurgiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu