La Missa de sâmbătă seara, o lectură din ‘Cartea înţelepciunii’, 6: clara est et quae numquam marcescat sapientia …. La versetul 19: cura ergo disciplinae dilectio est.
Cogitare ergo de illa sensus est consummatus, ‘aşadar să te gândeşti la ea e înţelegerea desăvârşită’, ceea ce se corelează imediat cu untdelemnul din parabola fecioarelor: ‘au luat untdelemn în vasele lor’; adică nu numai nunta, ci şi untdelemnul, luciditatea.
Capitolul începe cu melior est sapientia quam vires et vir prudens magis quam fortis. La versetul 3: praebete aures vos (sonata pentru pian şi vioară a lui Vinteuil: ‘fericirea nobilă, inteligibilă şi precisă’, mişcarea ‘melancolică […] şi blândă’, ‘fraza lui Vinteuil’ avea ‘ceva uman care era destul de emoţionant’, ornament al sufletului, ‘filtrul sunetului’, mângâierea sufletului), ‘adierea de vânt lin’ din 3 Regi 19.12, sibilus aurae tenuis. Tot la 3 Regi 19: grandis enim tibi restat via, ‘că mai ai cale lungă’ (versetul 7).
Pentru experienţa Sf. Ilie, Biblia latină are această expresie suavă: sibilus aurae tenuis.
Parabola fecioarelor începe cu versetul deconcertant, enigmatic: tunc simile erit regnum caelorum decem virginibus (E. secundum Matthaeum, 25). Τότε ὁμοιωθήσεται ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν, ‘atunci se va asemăna Împărăţia Cerului …’. ‘Împărăţia Cerului va fi ca zece fecioare’, ca ambele grupuri de fete, atât ca unele, cât şi ca celelalte (v. şi ‘Asemenea este Împărăţia Cerurilor omului care …’, Matei 13.24; alteori, identitatea e directă şi evidentă: muştarul, aluatul, ‘comoara ascunsă în ţarină’). Termenul grec pentru untdelemn e ἔλαιον, iar vegherea e luciditatea. La Evrei 1.9 e ‘untdelemn de bucurie’, ἔλαιον ἀγαλλιάσεως. ἀγαλλίασις e bucuria intensă, biruitoare, extazul. Propterea unxit te Deus Deus tuus oleo exultationis.
Însă m-a frapat rezonanţa stranie a acestor cuvinte ale psalmului: in umbra alarum tuarum (psalmul 56). Numquam timebunt umbrae.
În psalmul 16: ‘ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc’, non est inventa in me iniquitas.
Rugăciunea asupra darurilor enunţă că ‘pătimirea Fiului’ e sărbătorită ‘în chip tainic’, adică e din nou o iniţiere, e o celebrare pedagogică, o comunicare confidenţială (‘umilindu-te ca un îndurat şi căutându-mă’). Creştinismul a început prin a fi, ca şi religiile misteriilor, o religie neoficială, avea acest lucru în comun cu ele. Dimensiunea mistagogică, interpretarea tainei, era foarte importantă; era o călăuzire, o iniţiere în misterii, mysteria însemnau iniţiere, educare, îndrumare, elucidare, explicare rezervată aleşilor.

O rugăciune coptă: ‘dă-ne pacea ta şi iartă păcatele noastre’. Rugăciunea siro-maronită are o intonaţie sublimă: ‘să-mi dăruiască să stau în faţa tribunalului lui Hristos fără condamnare şi fără ruşine’; ‘Biserica ta sfântă ca drum de adevăr şi de mântuire’.
Un Pro defuncto are in pacis ac lucis regione constituas.
La Sf. Bernard: sit ultimum verbum tuum in cruce, ultimum verbum meum in hac luce.
În Ordo commendationis animae: libera, Domine, animam servi tui sicut liberasti Henoch et Eliam de communi morte mundi; litanía începe cu Abel, Avraam, Ioan Botezătorul.
Demnitatea acestor rugăciuni e incomparabilă.
‘Câte sunt zilele robului tău ?’
‘Pe cel ce a trecut la tine din stricăciunea aceasta nestatornică învredniceşte-l, […] socotindu-l drept prin credinţă şi prin har.’

Ilustraţia e din Evangheliarul de la Rossano, manuscrisul bizantin din sec. VI, descoperit de Harnack în sacristia catedralei.