‘Într-un vis, noaptea trecută, dintr-o dată eram acasă.
Lângă fereastra încăperii micuţe,
Îţi pieptănai părul şi te rujai.

Te-ai întors şi ai privit, fără să vorbeşti,
Numai şiruri de lacrimi alergând pe obraji.

Oare an după an îmi va sfărâma inima?

(‘Visul din oraşul de pe râu’, poem scris pe la 1075)

‘Eu locuiesc în amonte şi tu locuieşti în aval.
Te visez o noapte după alta.
Râul îl văd, pe tine nu,
Deşi amândoi bem din Râul Albastru.
Când va înceta râul să curgă?
Când va înceta durerea mea să crească?
[…]’

(un poem de dor, scris de un autor din sec. XI-XII)

‘Aş deveni un fluture în căutarea florii,
Şi aş dormi pe iarba parfumată în fiecare noapte.’

‘Cu totul singur într-o ţară străină,
Astăzi mi-e dor de două ori pe atât,
Când fraţii ridică lemnul de sânger în susul muntelui,
Fiecare din ei câte o ramură—şi ramura mea lipseşte.’

(Wang Wei)

Sărut mâna. În weekenduri nu scriu, pentru că nu mai am niciun computer funcţional. Te rog din suflet să nu crezi că pentru mine acesta e un joc literar sau un divertisment. Îmi e foarte dor de tine, te iubesc, îmi e teamă să nu fiu din nou dezagreabil şi nedelicat, aşa cum am ştiut să fiu adesea, iubindu-te în modul meu egoist, invidios şi întortocheat (şi, o recunosc cu sinceritate, nu prea inteligent). Mă gândesc mereu la chipul tău aşa de frumos, la privirea ta nobilă şi spirituală, la părul tău, la braţele tale, la ţinuta ta întotdeauna impecabilă, la portretele tale. Cea mai frumoasă absolventă, cea mai elegantă domnişoară, cea mai frumoasă mireasă, cea mai elegantă doamnă, cea mai frumoasă mămică.
Realizez că existenţa înseamnă altceva decât referinţe literare isteţe, calambururi şi epigrame. Aş prefera să mor, decât să crezi că mă adresez ţie glumind.