‘Curcubeul se înalţă
Dintr-o dată
Ca şi cum tu ai fi aici.’
(Takahama Kyoshi)

‘Izolare de iarnă —
Ascultând, în seara aceea,
Ploaia din munte.’
(Kobayashi Issa)

‘Odată stinsă lampa
Stele reci intră
Pe fereastră.’
(Natsume)

‘Foc sub cenuşă
şi scrisă pe perete
silueta unui prieten.’
(poem din sec. XVII)

‘Ochii mei,
după ce au privit totul,
s-au întors la crizantemele albe.’
(sec. XVII)

‘Mă va iubi întotdeauna?
Nu îi pot cunoaşte inima.
În această dimineaţă gândurile mele
Sunt la fel de neorânduite
Ca părul meu întunecat.’
(doamna Horikawa)

Prin chiar simplitatea lor, care e a întregului clasicism japonez atemporal, haiku-urile servesc nobleţea inimii. Pastişele occidentale sunt mai ales improvizaţii anoste.

În amiaza de aprilie când v-am întâlnit aveaţi surâsul graţios al unei adolescente, ca şi acum. Ştiţi cât îmi e de dor de dv.?