luni, 8 ianuarie 2018

Ieri, duminică, sărbătoarea Botezului Domnului; la Missa de seară, o lectură somptuoasă din Isaia 55, primele unsprezece versete, urmată de nouă versete din 1 Ioan 5 (în versetele 7 şi 8, ‘Duhul, apa şi sângele’ ar putea simboliza pe Dumnezeul, Cosmosul şi umanul, sau viaţa creată; Spiritus et aqua et sanguis et tres unum sunt), stilul epistolei e foarte diferit de acela al Evangheliei Sf. Ioan, e gnomic şi succint. La predică, despre dezideratul lui Isaia (deschiderea cerurilor), înţelepciunea bimilenară, genealogie.
Interpretarea veterotestamentară a sărbătorii e excelentă: semnificaţia versetelor 8-11 din Isaia 55 (non enim cogitationes meae cogitationes vestrae …, ‘căci gândurile mele …’) e una în principal metafizică, nu gnoseologică; versetele acestea patru sunt nu afirmarea unui apofatism abrupt, descurajant, demoralizant, iconoclast, ci, dimpotrivă, a sinergiei: ‘aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri …’, et quomodo descendit imber et nix de caelo …. Oracolul, Legea profetică, profetismul, bunătatea servesc drept joncţiune. Intenţia lui Dumnezeu e apparent paradoxală, nu incognoscibilă.
Isaia e acela care deschide cel mai larg orizont moral, intelectual şi afectiv. De ex., la Isaia 55.1: et qui non habetis argentum, ‘chiar şi cel care nu are argint’; absque argento et absque ulla commutatione, ‘fără argint şi fără plată’. Deasemeni, Isaia 55.5: gentem quam nesciebas vocabis, ‘vei chema un neam pe care nu-l cunoşteai’, o soteriologie sobră, care e şi o metafizică a umanului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu