Anne Hébert i-a întâlnit pe Béguin şi Emmanuel, sosiţi la Québec şi preocupaţi de literatura lui Alain Grandbois (biograf al lui Louis Jolliet, cel care a descoperit, în 1673, Mississippi). Béguin i-a publicat câteva poeme.
Debutase în ’42, cu poezie, din care publicase începând din ’39 (şase poeme din volumul de debut apăruseră în ’39-’41). A publicat cinci volume de versuri; douăzeci şi unu de poeme, din ’43-’78, n-au fost reluate în volume, trei apăruseră în ‘Revista dominicană’, în anii ‘40. În aceeaşi ‘Revistă dominicană’ publicase în ’45 o ‘Bunăvestire’. (Într-o vreme, în anii ’44-’47, Anne Hébert publica în reviste catolice, ca Gants du ciel, care a apărut până în ’46, şi în care publicau şi Supervielle, Y. Simon [1]).
O ediţie a operei poetice a apărut în ’93.
Romanul, poemul sunt ‘al cincilea anotimp’.
Anne Hébert a prefaţat un volum al lui Saint-Denys Garneau, cu care se împrietenise pe la 1932 şi care îi recomandase câţiva poeţi; în ’44, Anne Hébert a publicat ‘De Saint-Denys Garneau şi peisajul’.
Copil, mergea vara la Sainte-Catherine, iarna la Québec.
În anii ’60 publica în Maclean (despre Albertine Sarrazin, etc.).
Din 1965 a locuit la Paris.
Poezia ei se referă la har, reconciliere, limita umană. Dorea ca ‘vocea femeii’ să aibă ‘un sunet just şi adevărat’ (cf. Jean Royer, ‘Hommage à Anne Hébert’).
La sfârşitul vieţii, Anne Hébert scria pentru scena lirică, o operă pentru copii.
Lessard scrie despre literatura Québecului, literatura geografică şi etnografică a Canadei.


NOTE:

[1] Cf. ‘Histoire de l’édition littéraire au Québec …’, v. 2, 2004.