În ’84, toamna, la început a fost ‘Hood’, apoi volumul de snoave şi romanul a cărui ecranizare am cunoscut-o în septembrie ‘87.
Două vols. ale lui London, în primăvara şi vara lui ’87: mai întâi o culegere de povestiri, într-o ediţie ilustrată; apoi un volum cu două romane. Cam în aceeaşi vreme, mama îmi recomanda nişte povestiri australiene.
În familia noastră era foarte simpatizat Sharif, şi erau respectaţi Quinn, Ustinov, mamei îi plăceau Harvey, J. Dean, Pacino, Schell, comicii foarte populari (tandemul american, englezul W., jandarmul), comedii lipsite de pretenţii sau de răutate, senine. Nu îi plăceau actorii italieni, nici multe vedete franceze postbelice. Îmi amintesc că am văzut împreună două comedii cu Newman, când aveam 17 (vârsta unei integrări conştiente) şi 25 de ani, şi două drame cu soţia acestuia, în prima împreună cu Newman, a doua regizată de el. Era o cinefilie împărtăşită. Ne simţeam foarte bine când discutam aceste lucruri, când împărtăşeam aceste lucruri. Bunul Dumnezeu să ne aducă împreună!
Cu vremea, în mine s-au înrădăcinat batjocura, dispreţul, lenea, minciuna, obiceiul de a trişa, de a miza pe complicitatea şi nu pe prietenia lui Dumnezeu. Aşa m-am înşelat.
Mamei îi plăcuse foarte mult primul volum din ‘Changi’. Avea multă simpatie pentru simbolismul românesc, pentru Petică, şi mai ales pentru Arghezi. Nu avea încredere nici în teorii, nici în excesul de analiză, în pedanterie, în abstracţiuni, pentru că termenul de referinţă era existenţa; îi displăcea deasemeni ceea ce e pompos, bombastic, retoric, artificial, grandilocvent. Era o persoană de o intelectualitate foarte sănătoasă, aşa cum nu am mai întâlnit pe nimeni.
Îmi amintesc primul clasor.
În copilărie îmi plăceau mai ales ‘Heidi’, ‘Alice’, ‘Sawyer’, ‘Tarzan’, Frânculescu, Salinger, Merle, Dumas, ‘Morcoveaţă’, un roman polonez pentru copii, Omescu, Marşak, Akimuşkin, ‘Cipi’, Caragiale, ‘Yvain’, câteva pagini din ‘Spartacus’; la zece ani, ideea mea de sapiditate literară era un roman al lui Kessel. Căutam volumele de schiţe umoristice. Probabil însă că altele, ‘Crusoe’, Kipling, ‘Pinocchio’, ‘Oz’, ‘Quijote’ repovestit pentru copii, s-ar fi cuvenit să îmi placă mai mult decât mi-au plăcut …. Mama îmi recomanda ‘Buratino’.
Acei ani aveau trăsăturile lor de adevăr.
În ’87, mama mi-a adus nişte reviste franceze, care mi-au dat o bucurie inefabilă. În decembrie ’88 mi-a dăruit nişte lecţii de franceză, înregistrate pe vinil.
Adultul ar fi trebuit să fie legatarul răgazurilor acelui copil.
Cu vremea, m-am complăcut, însă, în lene, laşitate şi minciună.

Rugăc. & pacea & Missă & sb., articolele romancierului & autorii.