E foarte important că Sf. Louis-Marie Grignion de Montfort a avut un discipol şi continuator chiar la catedra Sf. Petru: pe Sf. Ioan Paul, cel care, ca papă, îl amintea cu recunoştinţă, pentru că el însuşi ştia să înţeleagă inefabilul şi umanul unor învăţături ca ale Sf. Louis-Marie Grignion de Montfort (‘operele în care îşi face testamentul gândirii şi al inimii’ [1], moştenirea transmisă) sau ca ale Sf. Faustina, ştia să sesizeze semitonul inefabil, într-un mod asemănător celui în care unii ştiu să înţeleagă poezia, şi să o aprecieze, aşa înţelegea Sf. Ioan Paul spiritualitatea, cu acest simţ de o raţionalitate umană. Aşa, cu această elevaţie firească, Sf. Ioan Paul a perceput mistica, filozofia pe care o învăţa în tinereţe, Noua Teologie de la care a ştiut ce să asimileze; iar identitatea lui o manifestă faptele, activitatea. Intelectualitatea lui era nedisjunsă de unitatea fiinţei, şi străină oricărui formalism.
Sf. Louis-Marie Grignion de Montfort cunoştea identitatea celor care-l vizitau, numele unor trecători, citea gândurile, prezicea viitorul, vindeca bolnavii, înmulţea alimentele, levita; avea o sihăstrie în pădurea din Mervent, la grota de la Roche-aux-Faons, cu o grădiniţă de flori şi de legume. Din gândirea şi viaţa celor ca el putem cunoaşte atât cât e necesar, dacă aceea care înţelege e viaţa din noi, nu formalismul oţios. Henri Pourrat descrie calvarul de la Pontchâteau.
Înţelepciunea supremă e o persoană, nu un simbol. Cele două lumi sunt distincte, însă unitare. Rugăciunea, caritatea, altruismul deschid cunoaşterea.
Sf. Ioan Paul l-a onorat pe autorul francez mai ales citindu-l mult, adică progresând în cunoaşterea gândirii lui, învăţând de la el.


NOTE:

[1] Cf. H. Pourrat.