Lubac a prefaţat opere de Origene (‘Omiliile la Geneză’, ‘De Principiis’), G. Lefebvre, ‘Iubire şi responsabilitate’ (’65, recomandare timpurie a gândirii viitorului papă), H. Rahner, von Balthasar, Crouzel, Daniélou, B. Arminjon, Chantraine (iezuit belgian, biograf al lui Lubac), Ravier, corespondenţa lui Teilhard şi scrierile lui din timpul războiului, lucrări despre modernişti (Teilhard, Blondel).
A publicat un volum de inedite ale lui Valensin şi corespondenţa acestuia cu Blondel.
A realizat exegeza câtorva corespondenţe: Teilhard, Blondel, Wehrlé, Marcel, Fessard, şi chiar scrisorile pe care i le adresase Gilson.
Cine sunt autorii pe care i-a prefaţat? Mai ales iezuiţi: Teilhard, Daniélou, Ravier, Bouillard, Crouzel, B. Arminjon, Chantraine, H. Rahner, von Balthasar, Mooney.
Predilecţia pentru filozofia moderniştilor e foarte pronunţată. Fusese contemporanul multor evenimente ale istoriei modernismului, în întâia jumătate a sec. XX.
Wehrlé (1865-1938), preot, e autorul unor lucrări despre natura dogmei (1905), metoda imanenţei (1911), aspecte istorice şi filozofice ale misticii, Sf. Iosif, H. Séméraire, ‘Miracolul: natura, finalitatea …’ (1924), viaţa şi învăţătura Sf. Ioan al Crucii (1926), Delbos (1932), ‘Sub lumina lui Hristos’ (1934). Era cu câţiva ani mai tânăr decât Blondel, a cărui poziţie a promovat-o în polemica referitoare la natura dogmei, în numele unui modernism moderat, neexcesiv.