duminică, 26 aprilie 2015





Intriga filmului lui Milestone, ‘Iubirea ciudatã a Marthei Ivers’, nu lasã impresia pasiunii erotice; când îl reîntâlneşte pe Sam, Martha nici nu-l recunoaşte. În mai multe rânduri, pasiunea ei dominantã apare a fi ambiţia, dominaţia (stãpânirea ei asupra oraşului). Cei doi soţi complici sunt mistuiţi de boli, ambiţie, remuşcare, însã acestea sunt trãiri care nu îi transcend, nici nu îi poartã înafara lor înşilor. Un loc important îl au fantasmele: mai ales acelea, active, psihotice, ale Marthei Ivers, dar şi acelea, reziduale, ale lui Sam (dezvirginarea). Scenariul are o anumitã suveranitate, o alurã suveranã. E o dramã despre patricieni, strãlucire, etc., în tradiţia inauguratã de interbelici. O moştenitoare (ea însãşi, femeie de afaceri cu succes), un parvenit şi un cartofor sunt reuniţi de o întâmplare. Pasiunile sunt demitizate, şi dejucate de întâmplãri. Filmul dejoacã efectele şi stereotipiile cinemaului fatalist al vremii. Titlul se referã la Martha, dar filmul le revine celor doi protagonişti masculini; K. Douglas (aici abia al patrulea pe generice, numai dupã Heflin şi Lizabeth Scott), pãrând destinat, fãgãduit unei cariere cu totul altfel decât aceea pe care a avut-o. În concluzie, ‘Iubirea ciudatã …’ e un film al pasiunilor care nu transcend; o dramã intens calofilã, semnatã de un regizor cu experienţã, care credea în arta armonioasã.
(Utilizarea muzicii lui Miklos Rozsa e destul de convenţionalã şi, uneori, tautologicã; sau, putem crede, didacticistã.)
Atunci când, ulterior, K. Douglas avea sã joace roluri de dezabuzaţi, de calcinaţi, pãrea inspiratorul a ceea ce Palance oferã în registru caricatural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu