duminică, 19 aprilie 2015



A şaisprezecea scrisoare a lui Ghica, redactatã pe litoralul britanic, îl evocã pe urmaşul lui Diamandi Mehtupciu: un saint-simonian devenit fourierist, la rãscrucea utopismelor franceze. Diamant devenise acolitul saint-simonienilor din ‘şcoala de la Ménilmontant’, ca apostol şi portar. Dupã expulzarea saint-simonienilor şi dizolvarea şcolii, cu risipirea tribunilor şi a activiştilor sãi, viaţa lui Diamant e transformatã, pentru a doua oarã în acest sens, de Considérant, care ‘gãsise pe Fourier şi adoptase sistemul falansterian’; ulterior, Diamant, convertit de Considérant, avea sã gãseascã oarecare succes cu protipendada valahã. Ghica povesteşte aceste lucruri cu ironie şi scepticism, cu condescendenţa pe care o resimţea faţã de plebeii captivaţi de idealuri a cãror realizare le depãşea cu mult posibilitãţile de acţiune practicã şi le nãruia, între timp, viaţa. În condiţiile sc. XIX, misiunea liberalã era rezervatã celor cãrora soarta le îngãduia sã lucreze în aceastã direcţie.
Aflãm din scrisoare cã Ghica îl ascultase chiar pe Fourier: evocarea e succintã, şi se referã numai la meritele de orator al utopistului.
Mai scrie şi cã Diamant era chipeş (dealtfel ca şi fratele lui, care era cam nãtâng), şi un iscusit matematician (o vreme, pedagog al tânãrului Ghica), priceput în calculul integral şi în ceea ce matematica are mai subtil; e, poate, aici şi sugestia unei explicaţii temperamentale pentru înclinaţia utopistului cãtre sistemul lui Fourier, al cãrui jargon e amintit, cu ironie, de memorialist.
Forţa de sugestie a acestor pagini, digresive şi aparent ocazionale, e uimitoare: pentru cã lumea, schiţatã, rãsare într-adevãr, în culorile pe care i le dã simţirea memorialistului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu