sâmbătă, 11 aprilie 2015




Vineri am citit câteva pagini de la începutul ‘Monarhilor’ (vol. VI al ‘Istoriei românilor’). Cu tratatele lui, Iorga nu-şi propunea informarea la un nivel elementar. Urmãreşte dinamica epocii, nu cronologia linearã. Operele lui Iorga sunt rezultatul inteligenţei memorialistice; ele sunt scrise în acelaşi mod ca memorialistica, aşadar ca evocãri, mizând mai ales pe sugestivitate, pe logica adâncã, al cãror corelat ştiinţific e sinteza. E necesar de avut în minte idealul literar istoriografic care îl îndruma, şi când citim operele lui Iorga, dar şi când citim judecãţile lui aspre despre operele altora (de ex., ale erudiţilor ardeleni). Mozaic de asocieri însufleţite de o logicã literarã, nu şcolãreascã, sau convenţional didacticã, aceste opere dau imaginea intelectualã a vremurilor. Şi cu atât mai dezamãgitoare e obtuzitatea celor care se ştiau admiratori ai ducelui de Saint-Simon, dar desconsiderau operele lui Iorga. Belferii sunt neinteresaţi de mijloacele literare ale acestei sinteze ştiinţifice.
Deasemeni, trebuie ţinutã seama de spiritul în care sunt gândite aceste opere: acelea monumentale, ca şi acelea ocazionale, sau monografice. Ele sunt opere sintetice, raţionate în planul sintezei, al rezultatelor propriu-zis ştiinţifice. Pe de altã parte, la Iorga sinteza nu înseamnã generalitãţi, ci trãsãturile epocii sunt urmãrite mereu în documente, etc..
Una din trãsãturile principale ale operei lui Iorga e unitatea stilisticã: ştiinţa e scrisã în acelaşi mod ca şi critica, memorialistica, gazetãria, etc., prin urmare beneficiazã de aceleaşi atuuri stilistice, nu e literatura impersonalã, neutrã, a tratatelor ‘bine scrise’, ci o operã de sintezã veritabilã, în care gândirea şi expresia sa sunt unitare în mod desãvârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu