duminică, 26 aprilie 2015




Pârvan avea o sensibilitate rafinatã şi pãtrunzãtoare, dar Iorga dispunea de o inteligenţã rafinatã şi pãtrunzãtoare. Pârvan ajunge, spiritual, un paseist, cantonat într-o antichitate idealizatã, pe când Iorga e un progresist. Formulãrile teoretice sociale ale lui Pârvan, şi nu numai ele, au o trãsãturã germanã inconfundabilã: nu numai lexical, unde descoperã pentru noi savoarea termenilor compuşi, a locuţiunilor savante, ci şi ca alurã, ca ţinutã, într-o anume impersonalitate poate puţin indigestã, prozaicã, anostã, ternã. Mã gândesc la publicistica de primã tinereţe (Pârvan a debutat devreme, cu articolele din 1902). Termenii culturii lui literare sunt cunoscuţi numai pentru o primã vârstã, aceea a tinereţii, din scrisori adresate familiei (surorilor), chiar acelea, cred, pe care le citeazã şi Zub; ca şi Iorga în aceeaşi vreme, Pârvan era un anglofil.
Am citit rândurile despre Turgheniev dintr-o scrisoare a lui Pârvan cãtre familie (‘sentiment de superioritate asupra sorţii şi loviturilor ei’, etc.). Acesta e dezideratul, e ceea ce tânãrul Pârvan îşi va fi dorit sã fie şi sã simtã.
Dezideratul lui Pârvan, din anii tinereţii, nu trebuie luat drept realitate; omul trebuie sã fi fost altcum decât naratorul operei lui Turgheniev, Turgheniev povestitorul, îl bãnuim pe Pârvan de a fi fost altminteri, iar unele din poziţiile lui publice au o severitate, o îndârjire eficient complementatã de abstracţiunile la care recurgea în acea vreme.
Eticheta de ‘ambiţios’ i-a fost acordatã de timpuriu, mai ales de cãtre cei care îl ostracizau, moral cãci nu o puteau face profesional, drept un intrus, un arivist cultural. Obârşia lui şcolarã (licealã, Bârladul) era cu totul modestã.
Ca istoric, ca inteligenţã istoricã, ştiinţificã, Iorga îl întrece pe Pârvan fãrã putinţã de comparaţie; inclusiv ca viziune, ca perspectivã. Mentorul revendicat de cãtre Pârvan era Onciul.
În vremea aceea, cu Iorga, Onciul, Pârvan, Bogrea, existã o pãtrundere masivã a moldovenilor în ştiinţa naţionalã. (Pe de altã parte, istoricii urmãtori, Panaitescu, Giurãscu, nu vor mai fi personalitãţi ştiinţifice, ci specialişti conştiincioşi, vremea titanilor se încheiase.)
Ideile sociale ale lui Pârvan erau un pic eticiste şi par neînsufleţite, formale, de tribunã, având monotonia progresismului german rezonabil, dar mediocru.

Autorii citiţi de tânãrul Pârvan erau mai ales englezi (Shelley, Thackeray, Dickens, Tennyson), francezi (Vigny, Renan, Taine, Daudet, France), italieni, un american; iar Zola îi plãcuse ca utopist, ca propovãduitor.
Rândurile despre autorul rus nu sunt pozã nobilã sau afectare, ci deziderat.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu