sâmbătă, 11 aprilie 2015





Obiectivitatea în criticã depinde de un factor afectiv, şi de empatie. E condiţionatã de aceşti termeni morali, care readuc critica la obârşia ei, din eseurile lui Montaigne, şi din literatura similarã a anticilor.

În loc sã urãsc, m-am bucurat de cinã (ciorbã de pui, cighir, nişte pascã), de raitã (7 ½ seara—9), de fumat.

Certitudinea inutilitãţii mutuale, a divergenţei, ca şi a traiectelor diferite, chiar opuse. Dincolo de asta, absenţa urii.

3 x R. Scott & 3 x Cooper & ‘Cicatricea’ & Carole & Cleef & Jory & ‘Martha’ & ‘Thelma’ & Wayne & Fury.

Mi. seara, conversaţia despre Preda, epigrafie, etimologii, ‘şotie’, volohoveni, cartografie, cumani, Philippide (bãtrânul), întâietatea Dianei.

Afganul apreciazã superlativ ‘Phlebas’. Afganul citeşte mai cu seamã acadele şi ştiinţe. Ritmul voracitãţii lui literare, hedonice, aduce remarci pozitive despre Haldeman, Camilleri, eseurile Annei Fadiman; ‘acadeaua’ denumeşte formatul, genericul, dar percepe ca atare operele care înseamnã mai mult decât atât, mai mult decât numai acadele.

Dinaintea abisului perversitãţii, mai rãmâne ceva, neneglijabil: raţionalitatea.

Copleşirea e o situaţie intrinsec falsã. Ea îşi mãrturiseşte rãtãcirea proprie.

Personajele uraniene ale lui Sadoveanu: Breb, sihaştrii, uranienii.

Existenţa nu trebuie rezumatã în ceva dinafara ei, în ceva extrinsec (e ceva ce sãvârşesc atât creştinismul, cât şi kantismul, etc.).

Ieri, mi., întâia amiazã de primãvarã, dar vântoasã.

‘Wild Roses’, cu Michelle Harrison.

Nu ‘lucrurile’ sunt într-un fel, ci simţirile, sentimentele noastre sunt aşa ori altminteri; mulţi critici, poate majoritatea, par sã vrea sã descrie nişte realitãţi imuabile, reificate, inerţiale, manipulabile înafara raportului afectiv, se referã la lucrurile artei de parcã proprietãţile estetice ale acestora, ceea ce e resimţit, ar avea o existenţã determinabilã consensual.

Natura intrinsecã a schiţelor memorialistice ale lui Ghica e aceea de istorie anecdoticã, nemijlocitã, nesubsumatã. Sunt anecdote istorice, întocmai ca ale faimoşilor memorialişti francezi. Interesul lor e în primul rând anecdotic, şi sunt scrise de cãtre un moralist. Dar dacã e înţeles ca precursor al lui M. Caragiale, Ghica e rãstãlmãcit, trãsãturile sale de bun simţ, de cuviinţã (patriarhalã), nesurprinzãtoare la un om cu gustul pronunţat al ştiinţei moderne şi al progresului, contravin canonului decadent al lui M. Caragiale.

Vulgaritatea, insipiditatea, ca şi încântarea, sunt aportul criticului. Majoritatea criticilor discutã senzaţii fãcând abstracţie de psihologie, ca şi cum ar fi proprietãţi cuantificabile ale unor obiecte fizice. Ei sunt inşi ameţiţi de carierã, de profesionalizare, sau pur şi simplu inapţi. Sunt minţi firave, care împroaşcã termeni demonetizaţi, cu afectarea grandilocventã a inoportunilor. (Dacã persoanele care discutã în public literaturã sunt la acest nivel, ce e de aşteptat de la publicul amorf? Acesta e paradoxul criticului, care pretinde sã enunţe judecata majoritãţii, dar nu e în acord nici mãcar cu alţi critici.)
Consensul putea exista în vremuri când critica era sumarã, aşadar gândirea era sumarã, aşadar percepţia era tot aşa. Nu existã niciun oficiu estetic real al criticului. Consensualã e numai banalitatea. Numitorul comun e şi cel care nu meritã subliniat. Critica literarã nici nu e o chestiune de subiectivitate (arbitrarã, aerianã), ci de relaţie, care e realã; termenii sunt relaţionali. Relaţia nu e nici imaginarã, arbitrarã, nici consensualã. E realã, având drept unul din termeni o subiectivitate. Funcţia literaturii îndrumã cãtre o satisfacţie de ordin subiectiv, nu public.

Vin. dim., amintiri neghioabe despre pionieri (pornind de la plagiat, Cioroianu, clasament); ‘bârlãdeancã’, ipocrizia, laşitatea, reflexe, postul, spanacul.

O paginã a lui Harrison (‘O navã …’) e un poem.

Abrevierile poveştilor din ‘Mabinogion’; indispus de inapetenţa suficientã a americanilor faţã de H de B, mi-am amintit cã BW scrisese despre ‘Grandet’, în vremea când îl mai citeam, şi cã alesesm acest roman, împreunã cu alte câteva, primãvara trecutã. Existã romane de anticipaţie care meritã rangul lui ‘Grandet’.

Cele patru vols. pe care le citesc la Bârlad (cretanii minoici, antologia de anticipaţie italianã, Ghica, Marcea), şi cele şapte, aici (japonezul, douã romane poliţiste, ‘Plaja …’, ‘Anii …’, argentinianul, proletcultistul evreu).

Când pot fi utile rezumatele: culegerile, în general.

Pentru cinema, am cãutat o secvenţã raţionalã a operelor.

Vin. seara, ciorbã de pui.

Vin. seara, 6 & 6 ţigãri.

Vin. seara, paste, sosul picant, cârnaţi, icetea, covrigi cu vişine.

Vin. seara, despre leafã, ed., iezuitul dizident, preoţii indieni, Tibet, psilantropişti (iudeo-creştini, Biserica palestinianã, sau din Ierusalim), copţi, slavi, lucrarea poruncilor.

În filmele din ’42 cu M. Dietrich şi R. Scott, Wayne era al treilea pe generice.

Scott & Ford & Douglas.
AH.
Brando & Allen & ‘Cabanã …’.

Westernul cu RM & Grant & o comedie englezã.

Ideile şi gesturile.

Van Cleef & Carole & ‘Cicatricea’. ‘Ivers’ & ‘Thelma’ & Jory. 3 x R. Scott. Westernul cu RM & Grant & o comedie englezã. Wayne & Fury.
‘Nisip …’ & ‘Şocul’.
R. Scott & Ford & Douglas. Comedii.
Westernuri.

Logica urmeazã experienţa; evenimentelor elementare le corespunde o logicã elementarã, dar celor complexe le corespunde o altã gândire, care nu porneşte, în fapt, de la întâia logicã. Valabilitatea logicii e condiţionatã de structura faptului. Când experienţa e a unui eveniment complex, analiza poate genera simplism şi reducţionism. Gândirea nu îşi poate îngãdui sã se situeze sub nivelul experienţei; reducerea complexului la simplu e un deziderat care poate sã joace feste. Unitarã e gândirea, nu logica, iar pariul dialecticii e acela cã logica simplã, cea a evenimentelor simple, nu e fundamentalã faţã de aceea a evenimentelor complexe. Situaţiilor intrinsec dialectice le corespunde o altã analizã, dialecticã; fundamentalã e raţiunea, nu intelectul. Postulatul scientismului, care rãmâne la intelect, e acela cã raţiunea e o formã a intelectului; dar intelectul e o unealtã a gândirii. Prejudecata scientistã fetişizeazã analiza intelectului. Realitatea e logicã, dupã cum credeau Hegel şi Engels, e analizabilã; dar e logicã în termeni dialectici.

Azi, sb., 270 & 255 & 478,5 mii [ziare & banane, budincã, zacuscã, peşte, pâine, cafele, deodor.].
Ieri, vin., 138 & 50 & 410 & 138 & 33 mii, şi 2,15 mil. [ţigãri II & covrigi cu vişine & cârnaţi, pâine, paste, sos, icetea, cola & ţigãri I & cafele & ed.].
Joi, 28,5 & 30 & 183 & 40 & 120 mii [cafele, pâine & pastile & ţigãri, cola & spanac, pãtrunjel & salatã, ceapã, usturoi verde].
Mi., 183 & 148,2 & 160 & 20 & 5 & 40 & 20 mii [ţigãri, cola & struguri, portocale, cafele & bilete & cafea & plãcinte cu brânzã & cafele].
[Mi., 330 & 200 & 45 mii. Joi, 400 mii. Ieri, 33 & 138 & 600 mii, şi 2,15 mil.; azi, 1,0035 mil..]

MacLane şi Crabbe în douã filme; Verna, în trei westernuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu