Rabelais, mai degrabã decât Dante. M-am gândit la lecturile de divertisment, amintindu-mi de articolul lui Cãlinescu (Saint-Simon, Leopardi, Flaubert), şi de obiceiurile lui Stevenson, Chartier, Tournier, etc..

O altã chestiune e personalitatea autorului, şi obiectivitatea criticã; mã refer la acele situaţii când personalitatea dã semitonul operei (Nabokov), nu când rãmâne un fapt biografic (Beyle, Balzac). Când ceea ce displace e personalitatea umanã a autorului.