miercuri, 28 ianuarie 2015





Frumuseţea filozoficã a fost apanajul platonicienilor clasici (antici şi renascentişti), dar nu al idealiştilor germani (deşi Blaga credea aşa).
Prin asta înţeleg frumuseţea filozofiei însãşi, frumuseţea filozoficã, aceea a viziunii, meritul . Din pãcate, existã dualismul acestui idealism, cu prioritatea idealului, cu postularea unor esenţe abstrase, suverane.
Grecii antici şi italienii renascentişti au creat o filozofie într-adevãr frumoasã, interesantã pentru frumuseţea înţelegerii; e tot o expresie artisticã, şi una extraordinarã.

Montherlant citea capodopera lui Sienkiewicz ca pe un manual de pãgânism. Ceea ce îşi asumã e nu înţelegerea polonezului, ci pe aceea a libertinului antic. Tonul ritos face, însã, ca aceste profesii de credinţã pãgâne sã parã un pic ridicole.
‘Spendius’, încã inedit, e propria lui înţelegere a subiectului polonezului. Probabil cã naraţiunea polonezului îi apãrea ca un alt roman obiectiv. Iar obiectivitatea literarã e un termen mai rezonabil decât jargonul taxonomiei curente.
Putem vorbi, în cazul acestui om care se vroia latin, nu doar stoic, de naturalism moral.
‘Nu credea în mod uşuratic’, sau cu uşurãtate, scrie Plutarh, reluat de Montherlant. Îl interesa Pompei, deoarece îl entuziasma Cato.

Se pare cã, în privinţa încrederii în pozitivitatea firii omeneşti, Bossuet era mai puţin augustinian decât Fénelon, tocmai pentru activismul sãu, opus defetismului celui de-al doilea. Într-adevãr, cei ca Fénelon par mai protestantizanţi, întrucât subestimeazã rolul strãdaniei.
Doctrina Doamnei Guyon diminua practica sacramentalã.

Înţelepciunea înseamnã a-ţi da seama de realitatea lucrurilor-maximã la care subscria Montherlant (despre care nu ştiu dacã era doar eclectic, sau prudent).

Montherlant a scris despre ‘Şah Nameh’ (numitã ‘Iliada Persiei’) (‘Asumpţiunea Regelui Regilor’, 1942), ducele de Saint-Simon (‘citit din scoarţã-n scoarţã cãtre ‘28’), zeiţa Cypris, Delteil (’29 şi ’34), ‘Cei unsprezece în faţa Porţii Aurite’ (22 pag., ’24), un manuscris din sc. XV despre Malatesta (’51), ambiţia dispreţului (Barrès), Paul Adam (’21), ‘Recitind-o pe Colette’ (’52), viitorul lui du Gard (’56), romanul Germainei Théron, ‘Un precursor al romanului sportiv: Hemon’ (’26), sufletul spaniol (’28-’29), Abel Bonnard (’33), ‘Muntele lui Lucreţiu’ (’35), ‘Apãrarea fericirii’ (’35), ‘Ce le datorez maeştrilor Iranului’ (’36), ’30 de ani dupã moartea lui Paul Adam’ (’49), ‘Istorie şi tragedie’ (’51), ‘Omagiu lui Barrès’ (’53), ‘Lecturã din Tacit’ (’54), ‘Port-Royal şi marea ispitã’ (’54), ‘Adevãratul Péréfixe’ (’55), ‘Quijote şi Panza’ (’58), ‘Moartea lui Pompei’ (’58), ‘Acum 50 de ani, ‹Chantecler›’ (’59), ‘Montherlant înaintea lui Racine’ (’59), ‘Thrasea despãrţitul’ (’60), ‘O admiraţie afectuoasã: Tolstoi’ (’60), ‘Despre Quijote’ (’62), ‘Dupã zece ani, despre Barrès’ (’62), H. Bordeaux (’63), ‘Crepusculul unui geniu, Chateaubriand’ (’67), ‘Moartea lui Cato’ (’69), ‘Pe ţãrmul oceanului religios’ (’69), ‘Bordeaux ar fi avut o sutã de ani’ (’70), ‘Malatesta sau imaginaţia …’ (’70), ‘Ce îi datorãm lui Flaubert’ (’71), ‘Amintirile …’ lui d’Harcourt (’41), ‘Un Crãciun la Tanger’ (’30), ‘Religia Mediteranei’ (’32), cartea englezã predilectã (’35), cartea copilãriei lui (’38), religie (prefaţã din Alger, ’33), ‘Barrès, scriitorul şi omul politic’ (’33), un roman al lui Touchard, Kuncz, seria despre operele pentru o insulã pustie, cinci neîndeajuns ştiuţi, descoperirea unei cãrţi uitate (în LE JOUR, ’35, ’36, ’38), o pãrere despre Maurras (’23), literatura sportivã (’24), ţinutul Aragonului (’26), ‘Barrès spusese …’ (’27), Jouhandeau (’57), Marie Noël (’54), ‘Medalia Isottei’ (’67); a mai publicat un ‘Cânt regal al lui Minos în ‹Cretanii›’ (’28), ‘Malatestiana’ (’51), însemnãri despre propriile lui piese, ‘Fiarele şi divinitatea …’ (’30), ‘Disonanţe şi armonii’ (’41), ‘Împãrãţia acestei lumi’ (’38), ‘Recitind ‹Crucile de lemn›’ (’34), ‘Fragment de scrisoare asupra operei lui Barrès’ (’35), ‘Moartea lui Pilat’ (‘08/ ’37), ‘Sentimentul frumuseţii la greci’ (‘15/ ’25), ‘Tibru şi Oronte’ (’23). Neîndoielnic, eseisticã de moralist. Se recunoştea drept ‘un scriitor de sc. XIX’ (’70).
Boala lui Montherlant (agorafobia, la începutul anilor ’60, latura neurologicã). Onirismul ‘Haosului …’. Fobiile autorului.
Ins ‘de o asprime suveranã, tiranic, dispreţuitor, insuportabil’; îşi avea metehnele lui (şi, imediat, mi-a venit în minte contrastul cu Marcel, de ex.). Cineva îl descria ca ‘lipsit de blândeţe’. Colţuros. Cred cã purtarea lui lãsa mult de dorit (ifosele, probabil ingratitudinea, le amintesc pe ale lui Matei C.!). Intelectualul, cititorul erau mai de admirat decât omul (ceea ce corespunde şi retorismului moralei lui enunţate). Se simte o disonanţã.

Intensitatea neglijatã.

Matzneff despre Byron: efectul.
Montherlant era neîncrezãtor în caritate şi femei. ‘Tot ceea ce nu e literaturã sau plãcere e timp pierdut’-reducţionism cras şi ignoranţã. Acesta e fondul lui anticreştin, dar şi antihuman, în pofida iluziilor pe care şi le fãcea (cã antichitatea romanã ar fi fost aşa cum îi apãrea lui). Teribilisme, ifose. Green scria despre ‘personajul inventat’, automistificarea, lipsa mãsurii.

‘Paravanul …’ (’53-’60) are cinci vols.. Vioiciunea, agerimea, rapiditatea îi sunt recunoscute. Şafran scrie cã gazetarul devenit romancier proletcultist falsifica istoria politicã.

Montherlant observã cu justeţe cã Seneca, filozof stoic, se interesa de pasiunile umane, ca dramaturg.

Distructivitatea nu e liber consimţitã. Consecutiv, Montherlant reducea fericirea la plãcere, iar pe aceasta, la libertinaj şi la clandestinitate. De fapt, profesia de credinţã a eseistului e una hedonistã. Pesimismul la care se referea era numai o garniturã.

‘Regina …’ (’42), ‘Malatesta’ (’46), ‘Santiago’ (’47), ‘Port-Royal’ (’54), ‘Cardinalul …’ (’60), ‘Rãzboiul civil’ (’64).
Inteligenţa literarã a lui Montherlant era una neobişnuitã: de ex., când scrie despre cvadrilogia ‘din gaguri ca ale lui Chaplin, de gradul al doilea’.

Autohtonii, agramaţi, snobi, puţind a analfabetism şi a , distorsiunea, imprecizia, vagul. Cloaca descurajantã a autohtonilor. Obiectivitatea percepţiei mele iniţiale (lipsa ). Prisosul, imprecizia, gafele. Grabã. Nu e decât haosul, vacarmul lipsei de iscusinţã patente.

‘Copiii din Arbat’, Isaia Pustnicul, Schelling, Puşkin, Rustaveli, 4 x Iorga, 2 x Verne, A. Orleanu.
‘Ben Hur’, Iorga, 7 x Verne, etc..
Simmel, Giussani, Roth, Rimbaud, ‘Parma’, NM.
Şase vrafuri. 15 vols.. 18 vols.. 20 vols.. 18 vols. & ’90. 20 vols. & ’90. 12 vols..

Simboluri.

Morala trebuie sã fie subversivã, în contracurent, rebelã, şi nu unealta îndoctrinãrii, îndemn la conformare obtuzã. Ce rol joacã morala?
Morala poate fi una a libertãţii; deoarece şi ‘morala stãpânului’ menţine relaţia, esenţial echivocã, şi a cãrei dialecticã i-a scãpat lui Nietzsche, însã a fost sesizatã de cãtre Hegel, înainte. Suveranitatea se întemeiazã pe servitute, e nutritã de ea (e ceea ce avertizeazã şi Iisus). Pe scurt, unde e vorba despre stãpâni, nu poate sã fie vorba despre libertate; cei doi termeni se exclud. Suveranitatea socialã, stãpânirea celor dinafarã, nu poate fi libertate (dar nici nu implicã negarea ei); cu alte cuvinte, suveranitatea aşa cum e înţeleasã de Nietzsche nu e esenţialã, e o distorsionare puerilã a nevoii resimţite de emancipare, de maturizare, lucru pentru care cultul brutei e irelevant, şi deasemeni nociv.

Farmecul acela imens, pãtrunzãtor, la antipodul antipatiei inspirate de firile clocite, greoaie însã pizmaşe. Numai cã fiinţa însãşi e uneori mai mult, iar alteori mai puţin decât firea ei, decât substratul sãu caracterologic, în funcţie de împrejurãri.

Davies despre viteza cititului, grabã.
Rucker despre B. Wagner, meşteşug şi muzã,

Îndatoririle se referã la fapte, la lucrãri raţionale şi la virtute, nu la persoane şi la servitute. Aşa se face cã lipsa virtuţii e lipsã de inteligenţã.

Cariera de romancier a lui Defoe a durat şase ani; trebuie menţionate şi scrierile lui de parapsihologie şi de turism (istoria generalã, atlasul şi turul). Par sã fie şapte romane: ‘Crusoe’ (şi continuãrile), cele patru romane picareşti, şi cele douã romane istorice.

Sinceritatea convertirii la materialism a lui Lukács mi se pare indiscutabilã; oportunistã ar putea fi numai revendicarea marxistã, pretenţia la stricteţea marxistã.

Romanele în care stilul lui Dumas e stendhalian. Dacã mã gândesc bine, umorul ‘Muschetarilor’ era gustat de unii, iar eu am început prin a fi excedat de el (sosirea provincialului, valeţii, etc.). (Aşadar, nu e adevãrat cã în ’90, la a doua lecturã, eu nu l-aş fi observat; dar nu mi-a plãcut, e altceva.)

Chemarea şi alegerea, la reformatori: Luther porneşte de la o necesitate mintalã, o infirmitate istoricã, şi recurge la o diversiune. E distragerea gândirii de la sfinţire, de la preocuparea desãvârşirii, la chemare, certificatã afectiv; e o tacticã de deblocare, accentuarea pozitivitãţii faptului de a te simţi şi cunoaşte drept chemat, rãscumpãrat, îndreptãţit. Altfel, chiar la Sf. Pavel existã distincţia netã între îndreptãţire şi sfinţire, ca momente succesive. Dar la reformatori nu e vorba despre mântuire; şi este, însã altcum: prin distragerea conştienţei de la insuficienţa umanã în ceea ce are ea demoralizant. Reformatorii propun o terapie; aţintirea asupra desãvârşirii inhibã, nu face decât sã înmulţeascã lucrãrile, pletora.

Hedonismul fizic destul de cras al lui Montherlant s-ar fi putut dispensa de travestiuri doctrinare. E o rãstãlmãcire, şi o mistificare.

Coapsele ei, vara; defetismul. Abdicarea. Manipulat de propriile reguli, absurde.

Paleta: rãzboiul, sporturile, tauromahia, animalele, civismul, femeile. Prin politicã, înţelegea mai ales civismul.

Certitudinea: Luther a înţeles cã ne sfinţim mai lesne, dacã nu ne mai gândim atât la sfinţire, dacã ne abatem gândurile de la ea, întemeiendu-ne, în schimb, pe ceea ce o precede; probabil cã el se referã nu la predestinare, ci la chemare. Dorinţa e precedatã de chemare. În modul acesta, frica e dejucatã. Frica de a nu te fi sfinţit nu sfinţeşte; antidotul sãu e certitudinea de a fi fost chemat, vrut.

Ipocrizia se vãdeşte în dezechilibru, în nemãsurã, în covârşire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu