miercuri, 28 ianuarie 2015




Teoria despre întâietatea acordatã tomismului e foarte şleampãtã: colapsul scolasticii în universitãţi, ‘pe la începutul sc. XVIII’, trebuie explicat, ca şi faptul cã numai tomismul şi-a pãstrat, dupã aceastã crizã, nişte cinstitori (adicã, de ce nu şi celelalte cinci direcţii scolastice?), adevãrul e cã numai tomismul n-a sucombat, în cele douã veacuri de la momentul colapsului universitar la enciclica lui Leon al XIII-lea, impunându-se de la sine ca unica alternativã viabilã existentã la filozofiile moderne. Leon al XIII-lea a desemnat tomismul, fiindcã era unicul viabil la momentul respectiv. Un proces de selecţie a existat, o selecţie culturalã, în forja celor douã veacuri de crizã a scolasticii. Dacã celelalte şcoli au fost inhibate, la fel a fost şi tomismul, la începutul eclipsei, chiar dupã mãrturia adversarilor sãi actuali. Vitregit a fost şi tomismul, dar a rezistat. Nu existau mişcãri scolastice concurente în vremea enciclicei ; încât tomismul nu a câştigat prin confruntare directã, ci în virtutea tenacitãţii.
Dupã colapsul scolasticii, tomismul a continuat sã fie studiat; celelalte direcţii, nu, sau nu cu aceeaşi dãruire.
Dar adversarii întâietãţii tomismului scriu şi despre ‘travestiul noii Misse’, omiţând sã menţioneze numeroase alte ‘travestiuri’ (inclusiv ‘travestiul scolastic’, denunţat de unii chiar în sc. XIII). Ei par sã creadã cã o ‘hegemonie scotistã’ n-ar fi condus cu mânã de fier. Iar ceea ce a izbucnit în perioada postconciliarã, ca ripostã, se schiţase încã din sc. XIX, nefiind determinat de ‘hegemonia tomistã’ (care a fost mai degrabã ineficientã, decât provocatoare). Pe de altã parte, riposta postconciliarã s-a adresat neoscolasticii în general, viza orice formã de neoscolasticã (iar adversarii neotomismului nu s-au arãtat interesaţi de vreo alternativã scolasticã).
Dar o chestiune aparte e pluralismul universitar, înregimentarea. Aceasta face ca scolasticii sã nu aibã rangul unor Pãrinţi, autoritatea lor, ci numai pe aceea, neteologicã, ştiinţificã, a unor interpreţi. Coexistenţa direcţiilor rivale e ceva insolit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu