Citit articolul despre ‘Syrtes’: acţiunea, aşteptarea, demnitatea aşteptãrii, râul, marea, oraşul, Farghestanul, pragul, lumea oniricã, digresiunile mnezice, cele trei teme (de fapt, caracteristici, trãsãturi) suprarealiste, peisajul (atitudinea îl aminteşte pe Chateaubriand), indicibilul. Gracq evoca istoria anilor ’30, şi e interesant cum au trãit deceniul respectiv diverşii contemporani. Gracq înregistra nu febrilitatea, ci semitonul istoriei, duhul istoriei, ceea ce ameţeşte, deşi e amestecat cu excipientul inert.
C. Roy îi obiecta un fel de academism. Rousseaux sesiza adâncimea, lipsitã de ostentaţie.
‘Mãreţia insidioasã, sãlbaticã, şi voalatã cu grijã’-un alt autor vedea aici poezia mineralului.

‘Momentul de har reînnoit la fiecare lecturã’.
Gracq a deplorat mumiile şi cavourile lui Proust; referitor la Zola şi la Proust, Gracq şi Tournier sunt instructiv de comparat.
Dar relaţia lui Gracq cu Proust e ambivalentã, polisemicã, uneori contradictorie, echivocã şi complexã. Cred cã îşi interzice un verdict tranşant. E o simţire ambivalentã, sinuoasã.