Raymond Chandler, 'Adio, iubito!'

În literatura de gen, Chandler e ca şi Muşatescu, un artizan conştiincios.
Scrierile lui Chandler sunt romane şi povestiri de suspans.
Ca şi atâţia autori romantici (de la Beyle şi Balzac, la Verne, Stevenson, Wells), Chandler căuta verosimilul.
Romanescul e implauzibilul făcut verosimil.
Marlowe nu e un personaj circumscris, ca Holmes ori Poirot, adică o convenţie dramatică; un element e naraţiunea la persoana întâi, dar şi relaţia lui Marlowe cu întâmplările, care formează nu atât un caz, cât cuprinsul existenţei lui Marlowe, sunt evenimente ale vieţii lui, mai mult decât izbânzi profesionale, preocupări de filatelist al nelegiuirii. Aceste romane sunt naraţiuni pure, scopul lui Chandler e să povestească întâmplări, aventuri. Şi e, concomitent, artă de romancier.
Genul, cu standardele lui, e irelevant, extrinsec, e un criteriu arbitrar, acolo unde survine arta [1].
Se poate afirma că Chandler a propus o alternativă la romanul poliţist, mai degrabă decât că l-a revoluţionat; în operele lui, detectivul e un personaj al lumii narative, al universului romanului, o parte a lui. Evenimentele îl privesc. De unde interesul pasionat al anchetei lui.
În 'Adio, iubito!', în preajma lui Marlowe sunt comise, în aceeaşi zi (penultima din martie) [2], două omoruri; de la Moose, făptaşul primului, ancheta duce la văduva alcoolică a fostului patron al iubitei ucigaşului, şi la vecina ei; de la filfizonul şantajist Marriott (care deţinea ipoteca asupra locuinţei văduvei scelerate), client al lui Marlowe, ancheta duce la Helen Grayle, şi la mediumul Amthor.
Seducerea lui Marlowe de către Helen Grayle, în aburii scotchului băut fără măsură, e o fantasmă hollywoodiană.
Reşedinţele lui Marriott, Helen Grayle, Amthor sunt descrise cu desfătare.
Dacă scenele cu Helen Grayle şi cu poliţiştii din Bay City, daţi pe brazdă de Marlowe, sunt neconvingătoare, aceea cu Red aminteşte de atmosfera romanelor lui Greene.
Manejul făcut de Marlowe pe vasul-cazinou aparţine, din nou, registrului gratificării fantasmatice (Marlowe e recunoscut de către aşi).
Pentru cei interesaţi de genealogii, în 'Adio, iubito!' e menţionat 'Thorndyke cu lentila de buzunar' (Marlowe descrie căutătura iscoditoare a lui Randall, în conversaţia matinală despre Marriott şi Amthor); un alt element e organizaţia de răufăcători, sindicatul infracţiunii.
Titlul romanului se referă la o lealitate neaşteptată, autentică şi dură, şi ar fi fost mai bine tradus prin Cu bine, iubirea mea, întrucât se referă direct la revelaţia finală a romanului, suicidul Velmei.


NOTE:

[1] Din nou, ca şi la Muşatescu.
[2] Acţiunea durează cinci zile, de joi până luni.