Jules Verne, 'O tragedie în Livonia'

Citit, în patru zile (joi, sb.-luni), 'O tragedie în Livonia', o dramă judiciară destul de tenebroasă.
Un asasinat terifiant, o familie la restrişte, un proscris, o provincie animată de disensiuni politice şi etnice.
Un rus pribeag trece clandestin graniţa Livoniei; duce cu el arme (le va folosi împotriva lupilor), câteva provizii.
Există mai multe linii narative: pribeagul rus (grănicerii, lupii, lacul; zorii, ploaia, ceaţa, scara, grinda, apoi sloiul de pe Pernova dezgheţată), logodnica din Riga, angajatul din poştalion (taverna 'Crucea ruptă', unde Poch şi tovarăşul său de drum îl întâlnesc pe Eck).
Romanul se petrece în 1876.
Există momente emoţionante (întrebarea Ilkăi: 'nu era şi o scrisoare?'; despre perspectiva acesteia, după moartea tatălui: 'dacă voia cineva să înveţe cu ea …').
Sunt şaisprezece capitole. Îi întâlnim pe Gorko, Raghenov, Verder, Eck.
Genul e definit chiar de Verne: 'dramă judiciară, căreia pasiunile politice şi divergenţele de naţionalitate i-au conferit un răsunet atât de mare' în provinciile baltice.
Dorpatul, a cărui Universitate avea 230 mii de volume, e mai aproape de Petersburg decât de Riga.
Există o neglijenţă a anchetei (rublele lui Nicolev erau mult mai multe decât ale lui Poch), manevrele hangiului în noapte omorului par neverosimile, şi câteva paroxisme vrednice de tradiţia lui Corneille.

Uneori, Livonia lui Verne aminteşte întrucâtva de Transilvania lui Polanski, mai puţin grotescul şi burlescul.
Autorul părea să creadă că letonii, estonienii, finlandezii sunt slavi.
(Letona e un 'vechi idiom slav').
Arhitectura Rigăi e ciudată, bizară.