Ion Hobana, 'Viitorul a început ieri'

Istorie de opere, nu de autori, capodopera lui Hobana îi integrează anticipaţiei pe Maupassant, Apollinaire, Schwob, Bernard, Jarry, Curtis.
Alegerea operelor discutate ilustrează imaginea despre anticipaţie a lui Hobana: literatură satirică, ingenioasă, lirică, mai puţin literatură de aventuri.
De interes literar veritabil sunt naraţiunile lui Le Rouge, Carsac, Demuth.
Hobana antologhează aici multă anticipaţie satirică, amuzantă sau burlescă (Villiers, Verne, Robida, Apollinaire, Maurois, Barjavel), în gustul adesea desuet al unei vremi burgheze, care destinde fără a pasiona.
Hobana se interesa în mod deosebit de umorişti.
Unele satire antologate suferă de didacticism.

Însă cei mai interesanţi autori prezentaţi sunt poeşti sau wellsieni.
Îmi place să găsesc în Hobana un entuziast nedezminţit al lui Rosny.
Stilul lui Rosny, al cărui hieratism France, Carsac şi strepezitul 'Morgan' îl găsesc căznit sau pueril, îl desfăta pe Hobana; el dă o explicaţie insatisfacţiei resimţite de criticii lui Rosny. E surprinzător cât îi era de devotat lui Rosny aîné acest istoric care aprecia umoriştii!
La recitire, 'Xipehuzii' face o impresie superioară, de un anume inefabil.
Satira lui Villiers era retorică şi stridentă, fundamental anostă, de un reacţionarism stângace, literal. Mistificare e abia la Robida.
Le Rouge găsea naturalul, fizicul, în extraordinar.
Pe urmele lui Cendrars, Hobana propune o diagramă istorică a fantasticului poliţist.
Satira pedantă, laborioasă şi lipsită de farmec a lui Maurois nu dă decât o plăcere mediocră.
Hobana prezintă zece autori postbelici, şi menţionează alţi şapte.
Barjavel imaginează o mistică a atomului, la şase milenii după potopul de foc, într-o utopie comunistă subterană, a amorului telepatic, a apatiei şi estropierii, utopie derapată după un alt mileniu în haosul războiului total, interplanetar.
În Barjavel, Hobana salută ultimul mare wellsian francez, sau autor tradiţional, exponent al anticipaţiei tradiţionale.
Cu Carsac, păşim în anii '50.
Amis şi Albérès deplorau placiditatea aubstituită dinamismului, lipsa ideilor.
Simpatica povestire de debut a lui Klein eu o înţeleg altfel decât acerbul Hobana; literatura de gen poate fi privită şi în acest mod, fără blazarea de rutină. Oamenii viitorului descoperă literatura de divertisment chiar aşa cum ar trebui ea descoperită şi azi.
Cu o anumită condescendenţă sunt menţionaţi cei pe care Hobana îi numeşte artizani, adică meşteşugarii anticipaţiei (dar termenul apare sub pana lui Albérès, cu înţeles peiorativ, degradant).
Gammara e antologat cu o utopie lirică.

Istoria lui Hobana cuprinde câteva pledoarii discutabile: acelea pentru meritele lui Villiers, Rosny aîné, Curtis.

Relaţia literară, ca şi relaţia erotică, e o relaţie pură.

Pentru a citi, ca adult, literatură de gen, trebuie acea înduioşare pe care o simţea Gracq pentru Verne. Citită cu necruţare, se volatilizează.