Tonul obiectiv în critica literarã—în aprecieri, în general—e întâlnit mai rar decât s—ar crede. Pe de altã parte, la un acelaşi critic, e întâlnit (numai) uneori, deşi existã oameni cu instinctul şi educaţia obiectivitãţii, mai puţin tentaţi de teribilism şi histrionism; e o chestiune mai mult de temperament—de ex., catolicul Watson pare neirascibil, moderat. Adesea, critica devine o estradã a histrionismului. Aşa sunt criticii temuţi—asta e impresia pe care mi—a fãcut—o Wilson, pe care—ncepusem sã—l citesc datoritã lui Teachout.