Am scris ceva despre Blondel, pentru blogul lui Jeter

, dar fãrã a mã simţi cu adevãrat inspirat —sau chiar foarte interesat de subiect—sunt prea kantian pentru aşa ceva, şi, momentan, oarecum puţin dispus sã pãtrund în subtilitãţile gândirii maestrului francez, sau sã mã familiarizez cu o altã perspectivã filozoficã—oricum, iniţiativa lui Jeter e importantã, v—o semnalez aici. Atitudinea lui Blondel e şi o chestiune de temperament—atât uman, cât şi intelectual; m—am gândit la Noica. Dupã cum am spus, neokantianul care sunt are mai puţinã disponibilitate decât mi—aş dori pentru fiziologia gândirii lui Blondel—dar prudenţa lui practicã, în acele vremuri de restrişte bisericeascã, nu mi se pare blamabilã, dat fiind şi omul, cu firea sa; într—un sens, polemica nu era pentru metafizicianul neconcesiv —neconcesivitatea lui fiind de altã naturã ca a polemiştilor sau reformatorilor, nu puţini în acele timpuri. Blondel a lucrat bine, în accepţia parabolei talanţilor încredinţaţi.