E de înţeles cã lui Shaw îi displãcea Shakespeare, lui Claudel îi plãcea Shakespeare—iar lui Borges îi plãcea Shaw şi îi displãceau Shakespeare (într—o mãsurã) şi Claudel. E vorba despre temperamente. De—a lungul veacurilor, de la Johnson la Coleridge, la Camil P. şi la Borges, admiraţia faţã de Shakespeare a avut tendinţa de a fi drãmuitã, şi chiar reticentã; însã, ca sã fim drepţi, nici Homer, clasicii francezi, Goethe n—au fost exceptaţi—iar un Zarifopol îi lichida global, şi cam sumar, nu existã prestigiu cultural inatacabil. Oricum, în criticã, în estimãri, fiecare are dreptul la vocea lui.