Meritã subliniat umanismul kantian al lui Simmel, în accepţia de simpatie pentru omenire, de atitudine pozitivã faţã de specia umanã—iar Simmel a cunoscut douã umanisme scânteietoare—al lui Kant, şi al lui Goethe. Existã un sens în care Hegel nu era cu adevãrat un umanist—şi nici nu a inspirat atitudini umaniste convingãtoare; existã o fineţe armonioasã a umanismului kantian, o inflexiune consmopolitã, un accent universal şi de largheţe, de cordialitate, care lui Hegel îi lipseau—dar se regãsesc, de ex., la Schiller şi la alţi umanişti romantici. Existã la Simmel o simpatie discretã, însã realã, pentru omenire, pentru specia umanã.