Strung Out e rock—ul pe care—l cântã şi L. Park, e rock pasteurizat, de supermarket, emasculat ca artã—chiar dacã nu ca tonalitate a vocilor; dar, ca sã nu fiu cu totul nedrept, au şi accente autentice—‘Lucifermotorcade’ e un cântec bun, punk—ul celor ca ei are precursori, ei vin din nevinovãţia lui Social Distortion, dar fãrã mai nimic din ceea ce era mãiestrie la aceia, şi nici umorul, nici trãsãtura simpaticã—‘Story of my Life’, trasã în ţiplã—partea bunã e cã nu pot supãra sau înfuria, şi nici plictisi, cu alte cuvinte apreciez divertismentul, drãmuit, pe care îl livreazã—nu ştiu cum se face cã Jovi, Europe pãreau mai subersivi şi mai originali, ca sintaxã, decât punkiştii aceştia, care, teoretic, ilustreazã avangarda rock—ului.
Scriind despre muzicã, mã gândesc la gazetãria muzicalã a lui Holban şi Vian.