luni, 30 octombrie 2017

Ieri, la Missa de seară, lecturi din ‘Cartea exodului’ 22 (‘haina pentru trupul său’, indumentum carnis eius, ‘căci eu sunt milostiv’, quia misericors sum), 1 Tesaloniceni 1 (în versetul 6: ‘imitatorii noştri şi ai Domnului’, μιμηταὶ ἡμῶν […] καὶ τοῦ Κυρίου, imitatores nostri […] et Domini, ‘cu bucuria Sf. Spirit’, μετὰ χαρᾶς Πνεύματος Ἁγίου, cum gaudio Spiritus Sancti; Iisus, τὸν ῥυόμενον ἡμᾶς ἐκ τῆς ὀργῆς τῆς ἐρχομένης, ‘cel care ne izbăveşte’), Matei 22, cu emoţionantul verset 40: in his duobus mandatis universa lex pendet et prophetae, ὅλος ὁ νόμος κρέμαται καὶ οἱ προφῆται, cu verbul κρεμάννυμι, ‘a depinde de’; a doua poruncă e aceea a înţelegerii, e poruncit să ai înţelegere, să îi înţelegi pe alţii prin analogie cu tine însuţi, adică nu e cerută smerenie falsă, ci lipsa dispreţului, luciditate: sicut te ipsum, Ἀγαπήσεις […] ὡς σεαυτόν. Traducerea latină are ca predicat diliges, indicativul viitor al lui diligo, a respecta, a stima.
Transcriind aici sintagmele fulgurante din lecturile liturgice, apreciez cum se cuvine bunătatea scrierilor sfinte, ceea ce le caracterizează ca scrieri sfinte, de ex., lirica aceasta cristalină şi robustă a ‘Cărţii exodului’, prospeţimea dicţiei, agerimea spirituală. Lectura întâi, legislaţie diafană de un lirism concomitent robust şi gingaş, de o sobrietate suavă, pentru că teologia Vechiului Testament afirmă simultan transcendenţa lui Dumnezeu şi umanul făpturii, chiar natura veritabilă a umanului aşa cum poate acesta să fie, apofaticul şi psihologicul atribuit omului, e remarcabilă prin emoţia indicibilă şi curată pe care o evocă. (Anticreştinii tind să fie indulgenţi cu eroii homerici, şi severi cu aceia biblici. Rezumă spiritualitatea păgână la Ἀκρόπολις, făcând abstracţie, convenabil, de mitologie cu vârstele ei, de epopei, de dramaturgie, de istorie. E ceva inechitabil. Pentru că echivalentul existent al citadelei ateniene cu templul ei sunt atâtea capodopere spirituale biblice.)
Rugăciunea după împărtăşanie numeşte Sacramentele ‘celebrare tainică a realităţilor veşnice’.
Nişte poveţe afişate într-un orfelinat din Calcutta îndeamnă să fii caritabil, să faci binele, să izbuteşti în termeni mundani (reuşita izolează), să fii cinstit, să clădeşti, să te pui în valoare, fără iluzii şi fără demoralizare; să fii bun, şi consecvent în bunătate, din recunoştinţă. Autorul lor e K. Keith, care le-a publicat în ‘68. Le citează şi un manual, ‘Learning from Religions’ (Sheryl Arthur, Gina Hewson), pag. 57.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu